LOTO. Pentru prima dată în istoria de 109 ani a Loteriei Române, nu vor fi organizate primele două extrageri Loto 6/49 din acest an, cea de duminică, 4 ianuarie, şi cea de joi, 8 ianuarie.
LOTO. Extragerile nu se mai organizează, deoarece Loteria nu are contract de administrare a programelor informatice care ajută la extragerea numerelor.
„Contractul cu firma Intralot, privind administrarea şi gestionarea tuturor jocurilor loteristice, nu se va prelungi. Actualul act adiţional, prin care s-a prelungit acest contract, este în vigoare până în data de 31 decembrie. În urma discuţiilor avute, am decis de comun acord cu conducerea Compania Naţională Loteria Română SA, ca aceasta să efectueze demersurile necesare pentru încheierea de contracte cu o parte din subcontractorii Intralot, în vederea asigurării funcţionării sistemului Loto, în continuare, fără nicio modificare”, se arată într-o declaraţie de presă transmisă de ministrul Finanţelor Darius Vâlcov.
Pe 29 decembrie anul trecut, Ministul Finanţelor Publice anunţa că Loteria Naţională nu mai prelungeşte contractul cu firma Intralot, cea care administra soft-urile necesare desfăşurării jocurilor de noroc. O zi mai târziu, conducerea Loteriei anunţa că extragerile loto vor fi reluate abia pe 11 ianuarie anul acesta.
Sistemul informatic este esenţial pentru activitatea Loteriei Române, astfel că lipsa unui contract de administrare poate duce la întreruperea activităţii companiei, mai ales că Loteria nu are specialişti care să se ocupe de programele informatice, conform unui fost consilier în Loteria Română.
„Totodată, Compania Naţională Loteria Română a început demersurile pentru ca din ianuarie 2015 să asigure funcţionarea întregului sistem prin specialişti proprii”, a mai spus Vâlcov în declaraţia de presă.
Contractul dintre Loterie şi Intralot a fost încheiat pe 26 iunie 1992 pentru o perioadă de 10 ani. Pe 23 martie 2000, Loteria a semnat un act adiţional, prin care valabilitatea înţelegerii a fost prelungită până la 31 decembrie 2013. În toată această perioadă, firma grecească a încasat între 7,5 şi 8,5 la sută din încasările lunare brute ale Loteriei.
Anul trecut, Consiliul Concurenţei a amendat cu 16,85 milioane lei (aproximativ 3,76 milioane euro) Compania Naţională Loteria Română, Intralot SA Integrated Lottery Systems and Services, Intracom Holdings, pentru înţelegeri anticoncurenţiale.
Stiri de actualitate:
PLANETARIUL BAIA MARE: Marea aventură spațială – Planeta perfectă și lumina dispărută
DINASTIA ARTELOR: Obrăzare maramureșene – datină și mister, un eveniment de neratat la Baia Sprie
ANOFM sprijină atât persoanele care doresc să învețe o meserie, cât și angajatorii interesați să organizeze programe de ucenicie
VITAL: Responsabilitate socială – Zeci de angajați s-au implicat în campania de donare de sânge
PERFORMAȚE REMARCABILE pentru sportivii C.S. Știința Electro Sistem Baia Mare la Brașov O-Meeting 2026 și Campionatele Naționale de Orientare
VITAL: Întrerupere furnizare apă potabilă marți, 3 noiembrie în Baia Sprie
PROGNOZĂ ANM: Cum stăm cu vremea în următoarele două săptămâni în Maramureș
SIGHETU MARMAȚIEI: Două ore fără curent în zona Fuchs
SPECIAL: „Inteligență artificială și cetățenie digitală” – o nouă disciplină pentru liceeni
VIDEO: Județul Maramureș nu a primit vaccinuri pentru boala micilor rumegătoare și variolă bovină
ZAHORÁNSZKI BRIGITTA: De Ziua Tuturor Sfinților, ne-am amintit și de eroii comunității din Ocna Șugatag
REZULTATE REMARCABILE pentru sportivii ACS Maratin Rivulus Dominarum la cea de-a 38-a ediție a Eger Grand Prix
SIGHETU MARMAȚIEI: Restricții de circulație pe strada Bobâlna
MUZEUL DE ISTORIE ȘI ARHEOLOGIE: Exponatul lunii noiembrie – un sistem de tragere de tip Schnapphahnschloss
VITAL: Întrerupere furnizare apă potabilă luni, 2 noiembrie în Baia Mare
FOTBAL: Două competiții pentru copii organizate de AJF Maramureș
IGPR: Peste 200 de percheziții, în cadrul Operațiunii Jupiter
VOLEI: Știința Explorări, învinsă în minimum de seturi de Știința București
FOTBAL: CSM Sighet a încheiat turul cu o remiză
LOTO: Pentru prima dată în istoria Loteriei, se renunţă la două extrageri Loto 6/49

Lasa un raspuns