Libian care voia să treacă granița, prins de lucrători ai ITPF Sighet

În data de 5 decembrie, polițiști de frontieră din cadrul Serviciului Teritorial al Poliției de Frontieră Satu Mare – structură a ITPF Sighetu Marmației – împreună cu lucrători din cadrul SPF Berveni au desfăşurat o acțiune pe linia prevenirii și combaterii migrației ilegale. Astfel, în jurul orei 22.00, la aproximativ 100 metri de frontiera de stat, a fost găsit un cetăţean străin care se îndrepta, pe jos, către graniţa cu Ungaria. Deoarece acesta nu vorbea limba română şi nu îşi justifica prezenţa în zonă la acea oră, a fost condus la sediul serviciului teritorial pentru cercetări.

În cadrul verificărilor, polițiștii de frontieră au constatat faptul că e vorba de un cetăţean din Libia, în vârstă de 18 ani, solicitant de azil în România. Acesta a călătorit cu un autoturism care circula în regim taxi până în apropierea frontierei, de unde intenţiona să îşi continue călătoria pe jos, spre Ungaria, cu intenţia de a ajunge în Franța, la fratele său. În cauză, se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tentativă la trecerea frauduloasă a frontierei de stat, precum și în vederea documentării întregii activități infracționale.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.