Profesorii cu vechime vor munci mai puțin, dar pe același salariu. Preşedintele Klaus Iohannis a semnat vineri decretul privind promulgarea Legii pentru modificarea alineatului 4 al articolului 262 din Legea Educaţiei Naţionale nr. 1/2011 care prevede că cei din învățământ cu vechime de peste 25 de ani vor avea norma didactică redusă cu două ore, săptămânal, fără diminuarea salariului.
Legea prevede că personalul didactic şi de instruire practică cu o vechime în învăţământ de peste 25 de ani, cu gradul I didactic, beneficiază de reducerea normei cu două ore săptămânal, fără diminuarea salariului.
Prevederea era reglementată, dar aplicarea ei era condiţionată de încadrarea în bugetul local, motiv pentru care nu toate cadrele didactice menţionate beneficiau de această reducere cu două ore a normei de predare.

Lasa un raspuns