LĂUDAT DE PRESA BRITANICĂ: Maramureşul, un tărâm idilic în care nu sunt necesare selfie-urile

LĂUDAT DE PRESA BRITANICĂ: Maramureşul, un tărâm idilic în care nu sunt necesare selfie-urile

 Publicaţia britanică Daily Mail prezintă portrete de săteni realizate de fotograful Alex Robciuc în Maramureş, după ce a hoinărit prin sate izolate de lumea dezlănţuită, unde ritmul vieţii este domol, iar oamenii păstrează încă stilul de viaţă ce se practica în Evul Mediu.

Fotograful Alex Robciuc a colindat peste o sută de sate răzleţite în regiunea muntoasă pe care occidentalii o numesc "Alpii Transilvăneni", printre care Bârsana, Strâmtura şi Breb, meleaguri unde localnicii refuză să se racordeze la tehnologia şi industria modernă. Pe toată întinderea ţinutului maramureşean, oamenii îşi trăiesc viaţa după tradiţiile ancestrale, relatează tabloidul britanic Daily Mail.
Fotografiile percutante, cu impact pătrunzător realizate de Alex Robciuc, înfăţişează modul de viaţă prezervat din Evul Mediu, cu săteni ce îşi desfăşoară viaţa cotidiană, mână şi călăresc animale de povară şi cai, se deplasează în căruţe rudimentare înţesate cu nativi de toate vârstele din zonă şi cu cheflii care sărbătoresc după tradiţii. În viaţa lor nu există nicio interferenţă a tehnologiei moderne, în afara cauciurilor pneumatice pe care le-au adoptat pentru a face mai lină călătoria de-a curmezişul zonelor muntoase.
"Portretele zugrăvesc oameni din mai multe sate răsfirate în Maramureş, ducându-şi viaţa de zi cu zi, muncind, sărbătorind, contemplând, meditând, sperând – la fel ca toţi oamenii. Particular în aceste fotografii este faptul că, spre deosebire de majoritatea oamenilor, imersaţi continuu în lumea tehnologizată, sătenii nu sunt obişnuiţi cu aparatele de fotografiat. Expresia chipurilor este complet naturală, ei nu ştiu să-şi contruiască o imagine, nu vor să pară ce nu sunt. Grimasele captate de aparatul de fotografiat sunt pure şi arată cât de complex poate fi un om în esenţa şi simplitatea lui", se spune în materialul din Daily Mail.
Prima imagine publicată în materialul din Daily Mail arată doi bărbaţi călare care se îndreaptă spre o sărbătoare de nuntă urzită în pas cu o tradiţie veche de 800 de ani.
Alte fotografii ilustrează munca oamenilor care duc o existenţă precară în zona Carpaţilor, veşmintele consacrate de tradiţie pe care le poartă sătenii, satul Breb, unde au poposit membri din monarhia britanică şi în care însuşi Prinţul Charles şi-a petrecut vacanţele.
În seria de fotografii prezentată de jurnaliştii de la Daily Mail există şi o imagine cu o mamă care îşi pregăteşte fiul pentru o sărbătoare tradiţională, în timp ce îl îmbracă într-un costum creat după asemănarea celor vechi de mai multe generaţii. Într-o altă imagine, bărbaţii din sat trudesc la fermă cu forţa lor şi a animalelor, fără tractoare şi maşinării contemporane.
"Breb e un sat faimos, Prinţul Charles i-a oferit primului său nepot o moşie ticsită de flori de munte din zona transilvăneană", spune Alex Robciuc, în materialul din Daily Mail.
Satele datează din secolul al XII-lea şi se numără prin ultimele vestigii ale culturii medievale europene, fotograful mărturisind că a vrut să documenteze acest mod de viaţă ce s-a pierdut în spaţiul european.
"Aş vrea ca oamenii ce vor vedea fotografiile mele să aprecieze sătenii din imagini, pentru că ei sunt ultimii ce prezervă viaţa aşa cum se trăia acum multe secole. Nu e uşor să trăieşti aşa, ştim că e mult mai simplu să alegi să te pliezi în zilele noastre după stilul de viaţă modern, în toate aspectele vieţii. Vreau ca oamenii să privească cu atenţie chipurile acestor oameni şi să priceapă că viaţa poate fi trăită în multe feluri şi condiţii şi că fericirea sălăşluieşte în interiorul unui om şi nu în realitatea care-i împrejurul lui", a adăugat fotograful Alex Robciuc, care a străbătut satele izolate din Maramureş în decembrie, în timp ce oamenii se străduiau să traverseze iarna apăsătoare.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.