Laszlo Borbely: Nu am nici un fel de dubiu că luni vom lua act de decizia CCR

Laszlo Borbely: Nu am nici un fel de dubiu că luni vom lua act de decizia CCR

Vicepreşedintele politic al UDMR, Laszlo Borbely, a declarat pentru AGERPRES că luni va participa la sesiunea extraordinară a Parlamentului pentru citirea hotărârii Curţii Constituţionale a României (CCR) privind invalidarea referendumului din 29 iulie şi că este sigur că se va lua act de decizia CCR.

‘Evident că mă voi prezenta şi voi fi luni la Bucureşti. Şi este normal să se termine această procedură, cât mai curând, şi nu am nici un fel de dubiu că luni vom lua act de decizia Curţii Constituţionale a României. Eu sunt sigur că luni vom rezolva această problemă’, a arătat Borbely. Acesta şi-a exprimat speranţa ca parlamentarii UDMR să participe la şedinţa extraordinară a Parlamentului, dată fiind perioada de vacanţă parlamentară. ‘Sper că vor veni pentru că ştiţi foarte bine că este o perioadă de vacanţă parlamentară’, precizat Laszlo Borbely. Parlamentul se reuneşte luni, la ora 15,00, în sesiune extraordinară, pentru citirea hotărârii CCR privind invalidarea referendumului din 29 iulie.
 

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.