Lângă epava Titanicului există cel mai probabil rămăşiţe umane

Lângă epava Titanicului există cel mai probabil rămăşiţe umane
Este posibil ca rămăşiţe umane să se afle în sedimentele din Atlanticul de Nord unde se află epava pachebotului Titanic scufundat cu o sută de ani în urmă, a declarat un oficial federal sâmbătă, citat de Associated Press.
O fotografie din 2004, dată publicităţii pentru prima dată săptămâna trecută, cu prilejul marcării centenarului dezastrului, arată o haină şi ghete în sedimentele de la situl legendarului naufragiu. "Nu sunt ghete care au căzut din bagajul cuiva chiar una lângă cealaltă", a declarat pentru Associated Press într-un interviu telefonic, James Delgado, director pentru patrimoniul maritim la ”National Oceanic and Atmosphere Administration” /NOAA/. 
Fotografia, alături de alte două care prezintă perechi de ghete unele lângă altele, a fost făcută în timpul unei expediţii conduse de NOAA şi celebrul descoperitor al epavei, Robert Ballard, în 2004. Ele au fost publicate în cartea lui Ballard privind expediţia. 
Regizorul american James Cameron, care a vizitat epava de 33 de ori, a declarat pentru cotidianul american The New York Times, care a relatat primul despre fotografii, că nu a văzut "nicio rămăşiţă umană" în timpul explorării sale extinse a epavei Titanicului. "Am văzut pantofi. Am văzut perechi de pantofi, ceea ce ar sugera clar că a fost un corp la un moment dat. Dar nu am văzut niciun fel de rămăşiţe umane". 
În opinia lui Delgado, care a fost cercetător şef într-o expediţie din 2010 ce a cartografiat întregul sit, diferenţa de opinie este "una semantică". "Eu, în calitate de arheolog, aş spune că acelea erau rămăşiţe umane”, a afirmat el referindu-se la fotografia ce prezintă haina şi ghetele. "Este foarte probabil să se afle îngropate în sedimente rămăşiţele acelei persoane”, a subliniat el. 

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.