Lacăt pe Spitalul din Baia Mare

Lacăt pe Spitalul din Baia Mare

Începând cu data de 1 aprilie, Spitalul de Boli Cronice din Baia-Sprie şi Centrul de Sănătate Şomcuta Mare vor fi transformate în cămine pentru bătrâni, prin hotărâre de guvern. Autorităţile locale din aceste localităţi însă nu au de gând să respecte hotărârea.

În acest moment, în incinta Spitalului de Boli Cronice din Baia-Sprie se află internaţi foarte puţini pacienţi, aceştia urmând a fi externaţi în maxim două zile. Supăraţi de hotărârea luată de minister, cei 59 de angajaţi ai unităţii medicale se gândesc la ce îi aşteaptă de vineri încolo. Dacă nu vor fi repartizaţi la un alt spital din judeţ  aceştia riscă să fie trimişi în şomaj. Însă, conform legii, personalul din cadrul unui spital nu poate fi dat afară fără preaviz.
Mai mult de atât, reprezentanţii Primăriei Baia-Sprie nu au de gând să transforme Spitalul de Boli Cronice într-un azil de bătrâni, în localitate existând deja o astfel de unitate de îngrijire. Şi totuşi, acestea au arătat că activitatea medicală va fi sistată, clădirea urmând a fi pusă sub pază.
Pentru a sprijini funcţionarea unităţii medicale, autorităţile locale iau în calcul mai multe variante. În momentul de faţă, spitalul blochează toate serviciile medicale care până în prezent au deservit aproximativ 19.000 de locuitori.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.