VIDEO | KLAUS IOHANNIS ÎI ÎNDEAMNĂ PE ROMÂNI SĂ RESPECTE REGULILE

După ce România a stabilit ieri un record negativ în ceea ce privește cazurile de persoane infectate cu virusul SARS COV 2, președintele Klaus Iohannis îi sfatuiește pe cetățeni să respecte regulile de igienă pentru a preveni creșterea numarului de cazuri noi pe teritoriul țării.

Din cauza faptului că până în momentul de față în România s-au înregistrat peste 40 de mii de persoane infectate cu noul coronavirus, președintele Klaus Iohannis face un apel către populație prin care cere respectarea tuturor măsurilor în vigoare pentru a putea stopa răspândirea virusului.

”Este foarte trist, dar tristețea nu rezolvă problema. Problema putem să o rezolvăm impreună respectând măsurile de distanțare, respectând măsurile de igienă, purtând mască. Depinde de fiecare dintre noi să îngrădim răspândirea aceste epidemii. Acum guvernul are la dispoziție noul instrument, noua lege care reglementează izolarea, carantinarea, dar nici-o lege nu oprește un virus. Aici este nevoie de contribuția noastră a tuturor”, a susținut președintele României Klaus Iohannis într-o postare pe contul său de facebook.

Până în momentul de față aproximativ 25 de mii de români au fost declarați vindecați, însă din nefericire peste 2600 au decedat.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.