JOHANNES BANFI HUNYADES: Legătura cu Shakespeare este o ipoteză – partea 3

Londra începutului de secol XVII, în care a trăit Bánfihunyadi, era în egală măsură un centru comercial, științific și teatral. În același oraș activa și William Shakespeare (1564–1616), una dintre figurile cele mai importante ale dramaturgiei de limbă en­gleză și ale literaturii europene, venerat până astăzi în Anglia ca scriitor al națiunii. Totuși, lumile științifice și teatrale londoneze – deși apropiate din punct de vedere geografic – gravitau în rețele sociale diferite.

La sosirea lui Bánfihunyadi în Londra, Shakespeare era încă în viață, dar se afla deja spre sfârșitul carierei; după 1613, s-a retras la Stratford, unde a murit în 1616. Romeo și Julieta, una dintre cele mai cunoscute tragedii ale lui Shakespeare, a fost scrisă probabil între anii 1591–1595 și a fost publicată pentru prima dată în 1597 – așadar, cu mult înainte de sosirea lui Bánfihunyadi la Londra!

Pe baza surselor istorice cunoscute în prezent, nu s-a păstrat nicio scrisoare, însemnare, dedicație sau mențiune contemporană care să ateste o relație personală între János Bánfihunyadi și Shakespeare; nici în documentele Colegiului Gresham, nici în actele trupelor de teatru nu există date care să dovedească vreo interacțiune între cele două persoane. Deși în operele lui Shakespeare apar metafore alchimice (de exemplu, folosește transformarea plumbului în aur pentru a ilustra evoluția caracterului uman), acestea aparțineau limbajului cultural comun al Renașterii și nu indică o legătură personală concretă.

Prin urmare, conform datelor actuale ale istoriografiei, legătura dintre Bánfihunyadi și Shakespeare este o ipoteză care nu este susținută nici de sursele arhivistice, nici de sursele literare ale vremii.

Dávid Lajos

(traducere din limba maghiară: Bertoti Péter)

 

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.