Iubire de vânzare în magazinele sighetene

Iubire de vânzare în magazinele sighetene

Magazinele din Sighetu Marmaţiei au făcut deja aprovizionarea cu cadouri de Sfântul Valentin. Vitrinele şi rafturile magazinelor sunt pline cu inimioare, căni inscripţionate cu mesaje de iubire, jucării din pluş cu diverse bileţele, dar şi o mulţime de lumânări parfumate cu cele mai seducătoare arome. Vânzările merg ca pe roate deoarece sighetenii se pregătesc din timp pentru sărbătoarea iubirii.
Mai este o săptămână până la sărbătoarea îndrăgostiţilor, iar tinerii se grăbesc să cumpere cele mai frumoase şi speciale cadouri. Pentru a nu le rata pe cele mai romantice, dar şi pentru a scăpa de o grijă, sighetenii cumpără încă de pe acuma daruri care să demonstreze cât de mult îşi preţuiesc persoana iubită. Şi cum dragostea este în aer şi mesajele de iubire sunt la tot pasul. Fie inscripţionate pe diverse jucării din pluş, fie pe căni, pe magneţi de frigider sau de ce nu pe sticle de vin. Anul acesta, vedeta sărbătorii a rămas tradiţionala inimă de pluş, cu declaraţii de iubire care de care mai romantice.
Preţurile nu sunt deloc mari. Începând de la 10 lei, îndrăgostiţii pot cumpăra o mulţime de cadouri interesante. Magazinele au avut de învăţat din anii precedenţi şi au adus marfă pe măsura buzunarelor tinerilor. Cu toate că nu sunt bani, sărbătoarea iubirii nu este de neglijat. Dacă persoanele trecute de o anumită vârstă preferă cinele romantice sau se limitează la un buchet de flori, tinerii optează pentru cadouri.
Opţiunile sunt multe, aşa că îndrăgostiţii au de unde alege. Vitrinele magazinelor care s-au aprovizionat deja cu marfă de Valentine’s Day atrag orice privire cu ajutorul decoraţiilor specifice acestei sărbători.
 

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.