Pompierii sunt alături de cei aflaţi în nevoie şi de sărbători. Reprezentanţi ai personalului de la reşedinţa I.S.U. şi ai Detaşamentului de Pompieri Baia Mare se vor întâlni astăzi cu copiii din casele de tip familial situate pe străzile Hollosi Şimon şi Ţibleşului din municipiul Baia Mare. Pompierii au pregătit pentru copii produse
alimentare- carne de miel şi toate cele necesare pentru prepararea acesteia, precum şi cozonaci, fructe şi dulciuri pentru cei mici.
Acţiunea este sprijinită financiar de către Asociaţia “Curaj şi Devotament “ a cadrelor din I.S.U. Maramureş şi Asociaţia Internaţională a Poliţiştilor – Secţia Română, Regiunea 4 MARAMUREŞ. O parte dintre copiii de la casa de tip familial de pe strada Ţibleşului sunt cei proveniţi de la casa de tip protejat din Băiţa.
Tot astăzi.pompierii Gărzii de Intervenţie Borşa se vor întâlni cu micuţa de 8 ani din localitate, a cărei casă, situată într-o zonă izolată şi greu accesibilă, a ars într-un incendiu în data de 24 martie 2011. Militarii au pus mână de la mână şi îi vor dărui fetiţei 350 de lei- un mic cadou de Paşte din partea pompierilor.
Stiri de actualitate:
SPECIAL: Baia Mare a câștigat titlul de Oraș European al Crăciunului 2027
VITAL: Întrerupere furnizare apă potabilă miercuri, 11 noiembrie în Baia Mare – avarie conductă
SIGHETU MARMAȚIEI: Circulație blocată pe strada Făget, restricții de circulație pe strada Lazu Șesului
MUZEUL JUDEȚEAN DE ETNOGRAFIE: Conferința anuală – Rosturi și rostiri: Patrimoniul în actualitate
VIDEO: S-a lansat albumul de pictură ”Peisaj din interior – Văzut prin ochii micilor artiști”
VITAL: Întrerupere furnizare apă potabilă miercuri, 11 noiembrie în Baia Mare
MESAJ PENTRU PĂRINȚI: „Doar pentru că nu se plânge nu înseamnă că nu mai are nevoie de tine!”
VOLEI: Meci de Cupa României pentru Știința Explorări
HANDBAL: CS Minaur, învinsă în deplasare de Rapid
BERINȚA: Se deschide Centrul rezidențial de reabilitare pentru adicții „Bogdan Rusu”
VIDEO: Interviu cu Oprescu Cosmin, președintele Federației Române de Taekwon-do ITF
ITM MARAMUREȘ: acțiuni de control în domeniul relațiilor de muncă și securității și sănătății în muncă – rezultate campanie
BAIA MARE: A fost semnat contractul de execuție pentru reabilitarea Pieței Izvoare
HANDBAL: CS Minaur, meci în deplasare cu Rapid
MUZEUL JUDEȚEAN DE ISTORIE ȘI ARHEOLOGIE: Expoziția „Monede din colecţia Pipaş”
LANSARE DE CARTE: Avem nevoie de oameni…!” – de Ioan Ștefan Tohătan
VITAL: Întrerupere furnizare apă potabilă marți, 10 noiembrie în Baia Mare și Recea
BINE DE ȘTIUT: Restricții de trafic în PTF Sighetu Marmației
VIDEO: DSVSA Maramureș începe primele verificări de dinainte de sărbători din mijlocul lunii noiembrie
ISU Maramureş oferă daruri copiilor de Paşte

Lasa un raspuns