Câmpia Claustrului din Baia Mare și-a primit numele de la mănăstirea ordinului Franciscan înălțată în evul mediu, în partea sudică a câmpiei. În perioada mișcării protestante, a fost demolată, ruinele au dispărut în cursul secolului al XIX-lea, iar câmpul a fost utilizat ca fâneață. Mai târziu a devenit cel mai îndrăgit loc al pictorilor, în atmosfera aceea inegalabilă au fost create cele mai spectaculoase teme, cele mai frumoase picturi. Strălucirea culorilor a Dealului Florilor, pădurile Dealului Crucii, Biserica Reformată cu cupola lui roșie și orașul care se întindea în fața ochilor ofereau o priveliște inegalabilă și un sentiment aparte. La sfârșit de septembrie, câmpul abunda de anemone alb-violet, iar iarba rămânea verde până la sosirea primei zăpezi. Nu este de mirare lupta băimărenilor pentru ocrotirea și păstrarea acestui simbol al orașului.
Pictorul Réty István în ultimul an al Războiului Mondial scrie: ”Iar când soarele de seară iscă umbre lungi, înverzite de-a lungul mătăsoasei Câmpii al Claustrului își aruncă totodată ultimele raze asupra unor pictori cu șevaletele lor și a fetelor care se plimbă, îmbrăcate în alb, iar lângă pacea și armonia câmpiilor elizee, auzim îndepărtata bătaie de inimă a războiului, sunetul neîncetat al tunurilor”.
Proprietarul Câmpului Claustrului a fost biserica reformată, minoriții, dar și unele persoane private ca familiile Platthy și Almer, care dețineau porțiuni din câmpie. Din dorința de a evita sacrificarea Câmpiei Claustrului, orașul a cumpărat la sfârșitul secolului XIX proprietatea bisericii cu 22.000 coroane și a interzis orice construcție pe teren. Pictorul Boromisza Tibor a militat încă din 1909 pentru ocrotirea câmpiei.
În anul 1886 între parcul orașului și Câmpia Claustrului se afla doar casa Molcsányi. Terenul construit la limitele celor două zone verzi a devenit stradă în perioada interbelică prin construirea vilelor Herczeg și Kaba iar la jumătatea anilor 20 a fost amenajat un teren de sport cu un gard de lemn care distrugea cu totul aspectul Câmpiei. La jumătatea anilor 30 a avut loc renumita dezbatere în care orașul a izbutit să-și apere valorile, orașul a respins cererile parveniților de a construi vile.
După cel de-al Doilea Război Mondial, conducătorii comuniști, străini de oraș, nu au înțeles nimic din trecutul și tradițiile locului, la începutul anilor cincizeci au edificat ștrandul și o sală de expoziții. În anii 1957-58 a fost ridicat teatrul de vară cu coloane grecești, nefuncțional din cauza climei cu multe ploi, clădirea a fost transformată în Muzeu Etnografic. În 1959, lângă intrarea dinspre oraș a fost înălțat Monumentul Ostașului Român, sculptură socialist- realistă, creat de către Ostap Andrei. La începutul anilor 1970, s-au construit tribune din beton pentru stadion, iar sala de expoziții a fost transformată în sală de sport.
În anii după schimbarea regimului comunist a fost reabilitată Câmpia Claustrului, devenind Câmpia Tineretului, un spațiu multifuncțional cu un teren de joacă și parc skateborg. În locul patinoarului cu acel vestiar cochet pe care-l admirăm cu nostalgie din fotografii vechi, a apărut cafeneaua Chios, care anul trecut a fost înlocuit cu o terasă și lac, având și o structura metalică imensă reprezentând un cazan, care a atras indignare și revoltă pentru faptul că nu se încadrează în zonă. Conexiunea Câmpului cu orașul, armonia dintre oraș și Câmp a fost distrusă și ea prin construirea unui ansamblu rezidențial cu trei nivele în locul fostului grădină-restaurant, deși construcția a fost suspendată din cauza înălțimii ansamblului, acum se lucrează de zor, apropiindu-se de finalizare. Pe Dealul Florilor și Dealul Crucii s-au înmulțit construcțiile, majoritatea înalte.
Doar panourile urbane care reproduc lucrările de artă ale artiștilor băimăreni în tehnica emailului pe metal, oferă trecătorului imaginea de odinioară a Câmpiei Claustrului, dar și a altor numeroase locuri emblematice din oraș a căror frumusețe au captat ochii pictorilor.
Lasa un raspuns