Trimisul special al AGERPRES, Florentina Peia, transmite: Președintele Klaus Iohannis a declarat miercuri că negocierile pentru finalizarea delimitării spațiilor maritime în Marea Neagră trebuie intensificate, punctând că România vrea o soluție care să corespundă metodei consacrate în jurisprudența instanțelor internaționale.
"Am convenit că trebuie intensificate negocierile pentru finalizarea delimitării spațiilor maritime din Marea Neagră. România își dorește o soluție care să corespundă metodei de delimitare consacrate în jurisprudența instanțelor internaționale", a spus șeful statului, la conferința comună cu omologul său bulgar, Rosen Plevneliev.
În privința comunității românești din Bulgaria, Iohannis a precizat că trebuie protejate și promovate drepturile acesteia.
"Consider că este în beneficiul reciproc protejarea și promovarea identității naționale și a drepturilor de care comunitatea română din Bulgaria trebuie să se bucure, mai ales în ceea ce privește educația în limba maternă, așa cum se bucură și comunitatea bulgară din România", a arătat șeful statului.
Potrivit acestuia, Bulgaria este stat vecin și partener tradițional al României. De asemenea, Iohannis a amintit că Rosen Plevneliev a fost primul președinte care l-a vizitat după ce a devenit șef al statului.
Președintele Iohannis a precizat și că a discutat cu omologul său bulgar despre ridicarea relației bilaterale la nivelul de parteneriat aprofundat.

Lasa un raspuns