Sarbatoarea Rusaliilor a fost aleasa de locuitorii satului Valeni, comuna Calinesti, pentru organizarea Festivalului “Invartita valenarilor”, eveniment care, prin grija Asociatiei “Tiberiu Utan” cu sprijinul bisericii din Valeni si a Administratiei locale a comunei Calinesti, a ajuns la cea de-a opta editie.
Duminica 12 iunie, in satul Valeni, se va desfasura cea de-a VIII-a editie a sarbatorii populare cunoscuta sub numele de ”Invartita valenarilor”, organizata – ca de obicei, pana la cel mai mic detaliu – de Asociatia Culturala Tiberiu Utan, cu sprijinul bisericii, al scolii, al administratiei publice locale si bineinteles al valenarilor care se implica an de an, cu mic cu mare, pentru reusita acestui eveniment. “Invartita” propriu-zisa va fi deschisa de feciorii si fetele din sat care sosesc in fiecare an cu aceasta ocazie cantand si dansand pe ulite, dupa care isi vor da cu totii intalnire in soprul din centrul Valeniului. Fiii si fiicele Valeniului, sositi din toate colturile lumii, vor fi intampinati la intrarea in sat de feciori calare pe cei mai frumosi cai din sat.
Spectacolul folcloric va fi sustinut de copiii comunei, de interpreti locali, dar si de ansamblurile de copii veniti din Barsana, Sarbi si Stramtura, special pentru acest eveniment.
Stiri de actualitate:
BAIA MARE: Salvamont Maramureș, alături de copii la Kinder Fest
ITPF SIGHET: Proiectul ROUA00515 FrontLine+, cooperare pentru mobilitate și control integrat în zona de frontieră România-Ucraina
FOTBAL: Academica Recea, învinsă acasă la scor de neprezentare
FOTBAL: Remiză albă între CSM Sighet și Sănătatea Cluj
VIDEO: Experimente cu însoțitori – vernisajul expoziției de pictură semnată de Pintér Zsolt în cea de a patra zi a Főtér Fesztivál 2026
FŐTÉR FESZTIVÁL 2026: Zilele Maghiare Băimărene – urmează trei zile de programe atractive
MUZEUL JUDEȚEAN DE ISTORIE: Muzeul Viu revine din această toamnă
NORD LITERAR: „Începuturile lumii” – o poveste de toamnă
GALERIA DE ARTĂ U.A.P.: ”VERTICAL 17 – Dialoguri în timp” la 20 de ani de la absolvirea Programului de studiu Arte Plastice
VITAL: Întrerupere furnizare apă potabilă vineri, 11 septembrie în Baia Mare
ITPF SIGHET: Percheziții în Maramureș într-un dosar de contrabandă
FOTBAL: Minaur caută, la Sântandrei, a treia victorie consecutivă în campionat
FOTBAL: FRF introduce cartonașul negru în competițiile de juniori
HADBAL: CS Minaur înfruntă Teutonii în deplasare în etapa a doua
JANDARMERIA MARAMUREȘ: Sfârșit de săptămână cu multe evenimente
FŐTÉR FESZTIVÁL 2026: Colecție de țesături indiene la Casa Maghiară Teleki – joi sunteți așteptați la vernisajul expoziției de pictură semnate de Pintér Zsolt
COLONIA PICTORILOR: Anuala Artelor 2026 – 121 de lucrări de artă, creațiile a 67 de artiști
SPITALUL MUNICIPAL SIGHETU MARMAȚIEI: A fost lansat proiectul transfrontalier T.I.N.A.
SALVAMONT MARAMUREȘ: Marie Nordgren, vicepreședinta Comisiei Internaționale de Salvare Alpină, în Maramureș
”Învârtita Vălenarilor” a VIII-a ediție de Rusalii

Lasa un raspuns