Intrarea în vigoare a noului Cod civil – principalul subiect al întâlnirii ministrului Predoiu cu ambasadorii statelor UE

Intrarea în vigoare a noului Cod civil – principalul subiect al întâlnirii ministrului Predoiu cu ambasadorii statelor UE

Recenta intrare în vigoare a noului Cod civil a constituit principalul punct al discuţiilor avute vineri de ministrul Justiţiei, Cătălin Predoiu, cu ambasadorii statelor membre UE acreditaţi la Bucureşti, în cadrul unui dejun de lucru organizat de Marek Szczygiel, ambasadorul Poloniei, ţară care deţine preşedinţia rotativă a Consiliului Uniunii Europene.

Potrivit unui comunicat transmis AGERPRES, în cadrul întâlnirii, ministrul român al Justiţiei a expus evoluţiile recente în contextul Mecanismului de Cooperare şi Verificare şi a adus precizări în ceea ce priveşte agenda MJ pentru perioada următoare.
Aspectul central al discuţiei l-a constituit recenta intrare în vigoare a noului Cod civil, cu prezentări pe larg ale impactului pozitiv nu numai asupra cetăţenilor, dar şi asupra mediului de afaceri.
"Intrarea în vigoare a Codului civil a reprezentat un subiect de interes pentru ambasadorii statelor membre din perspectiva creării unei legislaţii eficiente pentru investitorii europeni", precizează comunicatul de presă.
Au fost prezentate, de asemenea, perspectivele şi dialogul interinstituţional în ceea ce priveşte formarea profesională a judecătorilor şi procurorilor şi evoluţiile recente referitoare la agenţiile anticoruptie, cu accent pe noua Strategie Naţională Anticorupţie 2011 – 2014, document aflat încă în dezbatere publică. Strategia are în vedere atât latura de combatere a infracţiunilor de corupţie, cât şi pe cea de prevenire a fenomenului, ridicând lupta anticorupţie de la nivelul instituţiilor cu atribuţii în domeniu la rangul de alegere la nivelul întregii societăţi.
Ambasadorii statelor membre s-au arătat interesaţi şi preocupaţi de amendamentele la legea ANI, se mai arată în comunicatul de presă. În context, ministrul Justiţiei a subliniat că instituţia pe care o reprezintă nu susţine aceste propuneri de modificare a standardelor de integritate şi, mai mult, orice afectare a cadrului normativ ar genera dificultăţi şi efecte negative în cadrul evaluării CE prin MCV.

 

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.