VIDEO | Inspectorii APIA Maramureș efectuează controale în teren în această perioadă

Inspectorii APIA Maramureș efectuează controale în teren în această perioadă. Peste 3000 de fermieri au fost vizați de aceste acțiuni de verificare.

Etapa de controale efectuate de APIA Maramureș se află în plină desfășurare.

”În acest an, în eșantionul de control pe teren au căzut 3582 de fermieri, din care 807 la controlul clasic, și 2775 la controlul prin teledetecție”, susține Ioan Florin Urs, director executiv adjunct, APIA Maramureș.

Controalele se pot efectua în prezența fermierilor sau în absența acestora, după caz.

”În cazul în care inspectorii vor contacta fermierii pentru a fi prezenți la control la fața locului sau pentru semnarea anumitor documente, referitoare la planurile lor de fertilizare, la condițiile de agromediu, ei trebuie să răspundă și în același timp, trebuie să respecte și ei toate condițiile impuse de evitarea răspândirii riscului epidemiologic”,spune Ioan Florin Urs.

Până la această dată, planul acțiunilor de control a fos atins în proporție de 25%.

”Până la acaestă dată nu pot spune care sunt problemele întâlnite, controalele fiind în plină desfășurare și planul de controale trebuie finalizat până la data de 15 octombrie, 2020”, spune Ioan Florin Urs.

În acest an, efectuarea plăților în avans, care trebuiau să înceapă în data de 16 octombrie, nu vor fi influențate de controalele de pe teren, anunță reprezentanții APIA. Cei mai mulți fermieri au depus cererile de plată în format electronic,iar în proporție de 80%, aceștia au reușit și să semneze pe suport de hârtie, cererile de plată.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.