Grupul sud-coreean Samsung Electronics Co Ltd a anunțat marți că a decis să oprească vânzările de telefoane Galaxy Note 7 și totodată a cerut utilizatorilor acestui dispozitiv să îl închidă din motive de siguranță, după apariția unor imagini în care acest telefon a luat foc, informează AFP și Reuters.
Samsung, cel mai mare producător mondial de smartphone, a precizat că a cerut tuturor operatorilor de telefonie mobilă să oprească de la comercializare Galaxy Note 7, atât dispozitivele originale cât și cele destinate a le înlocui, până când va descoperi cauza incendiilor.
"Consumatorii care dețin fie un Galaxy Note 7 original fie unul înlocuitor ar trebui să închidă dispozitivul și să înceteze să îl mai utilizeze", se arată într-un comunicat al grupului sud-coreean.
Acest anunț a provocat o cădere imediată a acțiunilor Samsung care marți la prânz înregistrau un recul de 4,82% la bursa de la Seul, astfel că valoare de piață a Samsung s-a diminuat cu 14.700 miliarde woni (13,2 miliarde de dolari).
Analiștii sunt de părere că decizia Samsung de a opri comercializarea Galaxy Note 7 pentru a doua oară în mai puțin de două luni de la lansare ridică semne de întrebare cu privire la controlul calității și de asemenea ar putea provoca daune financiare și de imagine grupului sud-coreean. "Este posibil că această decizie a ucis brandul Note 7 . Cine poate ști dacă va mai fi relansat vreodată", a apreciat Edward Snyder, director la Charter Equity Research.
Samsung a început să comercializeze "phableta" (terminal de talie medie între smartphone și tabletă n.r.) Galaxy Note 7 la data de 19 august însă în luna septembrie a fost nevoit să anunțe retragerea de pe piață a 2,5 milioane exemplare, după mai multe incidente în care bateria acestui telefon a luat foc. Ulterior, grupul sud-coreean a decis să înlocuiască dispozitivele vândute deja la nivel mondial, dar săptămâna trecută au apărut informații că și dispozitivele de înlocuire au luat foc.
Problemele cu bateriile celui mai nou telefon riscă să afecteze reputația și profitul Samsung într-un moment în care firma sud-coreeană se confruntă cu o concurență crescută din partea Apple pe segmentul high-end precum și din partea rivalilor chinezi pe segmentul telefoanelor ieftine. Dispozitivele mobile asigură cea mai mare parte a profiturilor Samsung, cel mai mare producător mondial de smartphones, chipuri de memorie și televizoare.
Stiri de actualitate:
LA UNISON – Anuala de Arhitectură Nord-Vest 2026: În programul de vineri, expoziții, teatru și concert într-o clădire emblematică
PRIMUL PARC DE SPECIALIZARE INTELIGENTĂ din Maramureș, inaugurat în Baia Sprie
SCHIMB DE EXPERIENȚĂ româno-ucrainean în domeniul chirurgiei generale, la Baia Mare, în implementarea proiectului MEDICUNITY
COOPERARE REGIONALĂ ȘI VIITORUL COMUNITĂȚILOR MONTANE: Județul Maramureș, reprezentat la Summitul de la Bukovel
BAIA MARE: Râul Săsar, în centrul unui amplu proiect de regenerare urbană
SIGHETU MARMAȚIEI: Continuă lucrările de reabilitare la Casa Pălărierului – următoarele etape vizează înlocuirea tâmplăriei și refacerea fațadei
VITAL: Întrerupere furnizare apă potabilă joi, 24 septembrie în Vișeu de Sus, Tăuții Măgherăuș, Mogosșești, Pribilești, Dăneștii Chioarului, Lucăcești
FOTBAL: Victorie la pas pentru CSM Sighet în deplasare
PIAȚA MUNCII: Posturi disponibile în Maramureș
POLIȚIA DE FRONTIERĂ SIGHETU MARMAȚIEI: Oportunitate – 340 de viitori polițiști de frontieră își pot asigura un loc la Școala „Avram Iancu” Oradea
INVITAȚIE LA VERNISAJ: Peisaj din interior – expoziția personală Daniel Bozga
EVENIMENT: Ce am învățat de la Școala Naturii în Geoparcul Gutâi-Maramureș?
MUZEUL MARAMUREȘAN: Culorile Maramureșului” s-au întors acasă
BAIA MARE: Închiderea sezonului moto – eveniment pe parcursul a trei zile
DEȘEURI ELECTRICE: Campanie de colectare de la domiciliu în Baia Mare
VITAL: REMEDIERE AVARIE LA CONDUCTA DE TRANSPORT apa Dn 800 mm – Apa cu turbiditate ridicată persistă în continuare pentru utilizatorii din mai multe zone ale orașului Baia Mare
BAIA MARE: One Jazz Festival aduce pe scenă artiști consacrați și sonorități din patru universuri muzicale diferite
HANDBAL: Minaur întâlnește Steaua în turul 1 al Cupei României
FOTBAL: Victorie pentru CS Minaur, care a urcat pe locul 1
INCIDENTE MULTIPLE: Samsung cere utilizatorilor să își închidă telefoanele Galaxy Note 7

Lasa un raspuns