Michael Schumacher s-ar fi trezit din comă şi a recunoscut-o pe soţia sa, Corinna, transmite presa străină. Soţia sa neagă însă.
Presa internaţională a scris că fostul pilot de Formula 1 Michael Schumacher s-a trezit din comă, informaţie negată de purtătorul de cuvânt al germanului, Sabine Kehm, conform unei jurnaliste de la Bild, informează motorsport.com.
Presa a notat, vineri seară, că Schumacher s-a trezit şi şi-a recunoscut soţia, menţionând că această informaţie ar fi fost confirmată de Sabine Kehm pentru postul RTL.
Sâmbătă, jurnalista Nicola Pohl a negat zvonurile, pe contul său de Twitter. "Schumacher trezit din comã? Îmi pare rău, dar aceste zvonuri din Spania se pare că nu sunt adevărate. Kehm tocmai mi-a trimis un mesaj în care scrie că nu a confirmat nimic pentru RTL", a scris Pohl.
Michael Schumacher, în vârstă de 45 de ani, a fost rănit grav într-un accident de schi, la 29 decembrie, în staţiunea franceză Meribel. Germanul, aflat în faza de revenire progresivă din comă, la spitalul din Grenoble, a fost operat până acum de două ori la cap.
Stiri de actualitate:
MIHAI VĂLU este noul manager al Teatrului Municipal Baia Mare
CAMPANIE: Ziua de Curățenie Națională -19 septembrie
SIMPOZION ANIVERSAR: Bârsana – 700 de ani de la prima atestare documentară (1326-2026) – Repere istorice, spirituale și culturale ale Bârsanei
PAP ZSOLT ISTVÁN: Acord de colaborare cu AJVPS Maramureș pentru a interveni rapid și eficient atunci când urșii coboară
SIGHETU MARMAȚIEI: ProfiSchoolUp – investiții pentru îmbunătățirea învățământului profesional în zona transfrontalieră România–Ucraina
VITAL: Întrerupere furnizare apă potabilă vineri, 18 septembrie în Baia Mare
EVENIMENT: Ce am învățat de la Școala Naturii în Geoparcul Gutâi-Maramureș?
START ÎNSCRIERI: A început perioada de recrutare pentru școlile militare de subofițeri de jandarmi – 850 de locuri sunt dispobibile în acest an
SPECTACOL ANIVERSAR: Asociația Esperando – de 25 de ani alături de persoanele cu nevoi speciale
SIGHETU MARMAȚIEI: Restricții de trafic pe două străzi
TAEKWON-DO: Cinci sportive ale ACS Dragonul Baia Mare au obținut centura neagră 1 Dan
RUGBY: „Zimbrii” joacă mâine cu Dinamo pentru un loc în finala campionatului
SIGHETU MARMAȚIEI: Romanian Science Festival – Târg de științe
BAIA MARE: Circulație în condiții de șantier pe noul Pod Unirii și sens giratoriu la intersecția bulevardelor Independenței și Unirii
SIGHETUL SE IMPLICĂ: Hai și tu la „Let’s Do It, Romania!
BIBLIOTECA JUDEȚEANĂ: Deschiderea noului an MomCo
VITAL: Întrerupere furnizare apă potabilă joi, 17 septembrie în Baia Mare și Lăpușel
SALVAMONT: Prima viață salvată la Refugiul Speranței
VIDEO: Culoare și lumină – vernisajul expoziției semnate Alida Nagy la Baia Sprie
ÎNCERTITUDINE: Schumacher s-ar fi trezit din comă, potrivit presei internaţionale. Reacţia soţiei sale

Lasa un raspuns