VIDEO | Încă 20 de maramureșeni au fost confirmați cu COVID-19

În ultimele 24 de ore au fost înregistrate alte 1.309 cazuri noi de COVID-19 din  24.108 teste efectuate. Dintre cazurile noi, 20 sunt în Maramureș. De asemenea, alți 41 de români au murit din cauza infecțiilor cu coronavirus. Crește din nou și numărul pacienților aflați la Terapie Intesivă ajungând la 464.

Până astăzi, 5 august, pe teritoriul României, au fost confirmate 56.550 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus. 28.584 de pacienți au fost declarați vindecați și 5.370 de pacienți asimptomatici au fost externați la 10 zile după depistare. Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienților care erau deja pozitivi, 922 de persoane au fost reconfirmate pozitiv.

Potrivit Centrului Județean de Conducere și Coordonare a Intervenției Maramureș în județul nostru sunt 502 persoane confirmate cu noul Coronavirus, 168 persoane internate și aflate sub tratament medical, 306 persoane externate și vindecate, 28 persoane decedate. Se află în carantină la domiciliu sau în locația declarată 518 persoane. Menționăm că toate aceste date sunt în dinamică. Comitetul Județean pentru Situații de Urgență Maramureș solicită cetățenilor să respecte normele stabilite de autorități în perioada stării de alertă, distanța fizică de protecție sanitară și măsurile de igienă stabilite de către specialiști.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.