În sprijinul drumeților

În ceea ce priveşte zona montană a Maramureșului şi măsurile de relaxare din această perioadă, se estimează o creştere a numărului persoanelor pasionate de drumeţii. Și în acest weekend jandarmii montani sunt la datorie în staţiunile Borșa, Cavnic, Șuior şi Valea Vaserului, pe traseele turistice, atât pentru informarea şi îndrumarea turiştilor, cât şi pentru prevenirea oricăror incidente nedorite.

Recomandările pe care li le fac turiștilor jandarmii în această perioadă e să respecte măsurile în ceea ce privește prevenirea răspândirii infecţiilor cu SARS-CoV 2, să aibă echipament potrivit pentru drumețiile pe munte, să respecte regulile privitoare la traseele montane, să nu se abată de la acestea şi să nu lase în urma lor resturi menajere, care pot dăuna mediului înconjurător.

Jandarmi le reamintesc cetăţenilor că pot solicita, ori de câte ori este nevoie, sprijinul echipajelor de jandarmi aflate în dispozitiv fie direct, fie prin apelarea numărului unic pentru apeluri de urgenţă 112.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.