VIDEO | În municipiul Baia Mare a început marea curățenie de primăvară

În municipiul Baia Mare a început marea curățenie de primăvară. Pe lângă lucrările zilnice de întreținere a zonei stradale, în această perioadă au loc și lucrări de plombare, dar și lucrări de întreținere spații verzi și alte lucrări de curățenie, specifice perioadei.

Lucrările demarate în această periadă în municipiul Baia Mare sunt  lucrări specifice care trebuie făcute o dată cu topirea zăpezii, spune vicerpimarul Ioan Doru Dăncuș.

Știm cu toții că perioada de iarnă este una grea pentru partea de infrastructură stradală și suntem în momentul în care am început o serie de lucrări programate pentru plombarea cu asfalt cald în unele zone în care străzile ua fost degradate din cauza zăpezilor”, precizează viceprimarul Ioan Doru Dăncuș.

Tot în această perioadă au demarat și lucrările destinate spațiilor verzi.

”Apoi avem program de lucru pentru zonele verzi, unde se fac toaletări și defrișări de arbori, reducere de gard viu, pe înălțime. Sunt lucrări de întreținere curentă spălare locuri de joacă, pregătire a zonelor din sensurile giratorii, fântânile arteziene și avem și lucrările de întreținere stradală, care se practică zilnic. Măturatul mecanizat la bordură, asprat mecanizat, spălat. Practic suntem într-o perioadă în care încercăm să aducem un plus pentru creșterea calității vieții pentru fiecare cetățean din Baia Mare”, spune viceprimarul Ioan Doru Dăncuș.

Viceprimarul Ioan Doru Dăncuș face un apel către băimăreni.

Solicit tuturor cetățenilor municipiului Baia Mare ca atunci când sunt deșeuri vegetale care provin din curățirea grădinilor și a curților, atunci când cantitățile sunt foarte mari, să anunțe operatorul de salubritate pentru a putea fi ridicate. Cantitățile mai mici sunt ridicate zilnic de operatorul de salubritate. Ne dorim ca municipiul Baia Mare să fie în topul orașelor din țară și la capitolul curățenie. Municipiul Baia Mare nu a făcut niciodată rabat de la calitate pentru tot ceea ce înseamnă curțenie în zona spațiilor verzi, cât și pe trotuarele și zonele publice”, susține Ioan Doru Dăncuș.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.