Hoți de unelte căutați de polițiști

Azi dimineață, Poliția Municipiului Sighetu Marmației a fost sesizată prin 112 despre un furt comis în cursul nopții. Apelantul a reclamat faptul că persoane necunoscute au intrat prin efracție într-o anexă a unui imobil situat pe strada Piața 1 Decembrie 1918 din municipiu, de unde au furat mai multe unelte folosite în construcții, în valoare de aproximativ 500 de lei.

Un furt asemănător a fost reclamat la poliție și în cursul zilei de marți, pe o altă stradă din Sighetu Marmației. Pe strada Bogdan Vodă, persoane necunoscute au intrat prin efracție într-o anexă a unui imobil, de unde au furat un rotopercutor, în valoare de aproximativ 2000 de lei. În ambele cazuri, polițiștii efectuează cercetări pentru identificarea autorilor.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.