Berbec
O zi plină, cu Luna în semnul tău natal şi multe aspecte tensionate pe cer. Dar, deşi ziua aduce multe agitaţie şi tensiune, fie datorită presiunilor pe care le simţi din toate părţile, fie din cauza unor situaţii stresante prin care treci de ceva vreme, e momentul să vezi ce schimbări e necesar să faci, mai ales în relaţiile importante, dar şi în privinţa spaţiului de locuit, familiei şi căminului. Atenţie la nevoile tale şi nu te lasă influenţat sau presat de cei din jur, indiferent cât de autoritar se comportă. În scurt timp vei avea suficientă claritate şi curaj să faci alegerile potrivite.
Taur
Contextul astral de astăzi este destul de răscolitor pentru ţine, în sensul că percepţia despre tot ce este în viaţă şi în jurul tău, e posibil să fie una pesimistă. Vitalitatea este destul de scăzută, iar dacă adăugăm şi consumul emoţional, e clar că ai nevoie de retragere departe de agitaţie sau de un program cât mai lejer. Solitudinea, activităţile relaxante şi, mai ales, detaşarea de situaţiile stresante, te ajută să capeţi o viziune proaspătă şi să-ţi menţii tonusul. Chiar dacă acum nu vezi soluţiile şi căile, ai încredere că în scurt timp le vei vedea.
Gemeni
Zona prietenilor, proiectelor şi publicităţii este activată astăzi de prezenţa Lunii în Berbec. Există multă precipitare legat de unele proiecte, care nu se derulează cu viteză cu care ai vrea tu sau nu aduc roadele scontate. Această zi e posibil să-ţi arate care este cauza greutăţii pe care o percepi şi la ce e nevoie să renunţi pentru a obţine mai multă uşurinţă. S-ar putea că unele relaţii să fie testate pentru a-ţi da seama pe cine poţi conta şi pe cine nu, de aici înainte.
Horoscop 8 iulie. Rac
Pentru ţine, deşi o zi agomerata şi destul de solicitantă, poate fi edificatoare. Zona activată este cea a carierei şi statutului, iar prin extensie, a parteneriatelor şi alianţelor. Lucrurile se cer lămurite, nu mai ai răbdare şi nici nu mai ai chef să laşi controlul în mâna sau mintea altuia. Astăzi e momentul să ceri explicaţii, să tranşezi anumite aspecte, să spui ce ai de spus, dar şi să acţionezi concret în sensul finalizării unor proiecte. Din seară asta Mercur se va află în Rac şi te susţine să faci alegeri bazate pe intuiţie, căpătând mai multă claritate cu privire la ce-ţi doreşti.
Leu
E posibil să te simţi constrâns, să ai sentimentul că nu există posibilităţi de a înainta în modul dorit sau că uşile sunt inshise pentru ţine, acum. Cu toate acestea, e un moment bun să te opreşti, să nu mai încerci nimic, să renunţi la orice dorinţa. În felul acesta, vei capătă o viziune nouă, îmbunătăţită, şi o nouă inspiraţie cu privire la drumul tău de aici încolo. În orice caz, încearcă să nu forţezi lucrurile astăzi şi fii dispus să renunţi la gândirea rigidă. Ai încredere în necunoscut, în inteligenţă inimii tale, în Dumnezeu.
Fecioară
Luna în Berbec, în cazul tău precipită lucrurile în sfera finanţelor şi a proiectelor aflate în derulare. Nu prea mai ai răbdare să aştepţi rezultatele dorite, nu prea mai ai răbdare nici cu cei cu care colaborezi. Prin urmare, ziua de astăzi vine să-ţi arate unele fisuri în relaţiile tale sau în strategiile pe care ţi le-ai construit. Demersurile financiare riscante nu sunt indicate acum, şi nici împrumuturile, fie ele date sau primite. Este mai curând o zi în care să-ţi protejezi resursele şi să ai o rezervă pentru situaţii neaşteptate (plăti, cheltuieli, scadente)…
Balanţă
Se pare că nu prea mai poţi reprima nemulţumirile şi nu mai poţi păstra masca de om diplomat şi drăguţ. Astăzi, contextul astral, te provoacă să dai cărţile pe faţă şi să fii sincer mai ales faţă de ţine în ce priveşte unele relaţii din viaţă ta, dar şi situaţia ta de familie, confortul emoţional etc… E momentul unei repoziţionări şi da, s-ar putea să nu fii capabil să o faci cu înţelepciune, dar măcar eşti capabil să recunoşti că lucrurile e nevoie să se schimbe… iar din acest punct începe schimbarea.
Scorpion
S-ar putea că sarcinile de serviciu să fie solicitante peste măsură, iar tu să fii destul de puţin cooperant. Prin urmare, pe de o parte se pot naşte tensiuni care virează în adevărate izbucniri nervoase, dar pe de altă parte, este un teren fertil şi pentru inventarea unei noi strategii, a unei noi gândiri în privinţa activităţilor profesionale şi a stilului de viaţă în general. Astăzi lasă-ţi loc în agenda pentru situaţii neprevăzute şi nu lua lucrurile prea în serios şi grav. Începând din seară asta, vei vedea totul într-o altă lumina.
Săgetător
„Nu mai merge aşa!” Cam acesta este gândul care pare să persiste în minţile multor Săgetători, în aceste zile. Fie că e vorba de o relaţie tensionată cu copiii sau de relaţia de cuplu, astăzi situaţiile pe care nu le poţi controla te irită peste măsură, motiv pentru care vei caută să-ţi schimbi strategia şi să preiei controlul. În altă ordine de idei, speculaţiile financiare, precum şi cheltuielile impulsive ar trebui evitate. În schimb, activităţile recreative ar fi bine să fie puse pe primul plan.
Capricorn
Tu eşti unul dintre aceia care vor percepe cel mai intens energia puternică a acestei zile. Luna se află în Berbec, aspectele sale sunt tensionate şi indică pe de o parte nerăbdare, teamă, constrângere, iar pe de altă parte, o puternică dorinţa de eliberare şi schimbare. Pentru a vedea mai clar care-ţi sunt nevoile şi ce e de făcut, ia-ţi puţin timp pentru ţine, pe care să-l petreci acasă sau într-un loc familiar, cu cât mai puţină agitaţie în jurul tău.
Vărsător
Mult freamăt mental, multe gânduri, analize, comparaţii… Iar acest zgomot interior se poate transformă foarte uşor în conflict, dacă cineva are ne-inspiraţia de a te atacă sau contrazice. Totuşi, tensiunile de astăzi îţi pot arată ce nu funcţionează, ce e nevoie să fie schimbat şi care este discursul avantajos/potrivit în caz de negocieri, întâlniri, discuţii importante. Gafele nu sunt întotdeauna rele, câtă vreme înveţi din ele. Iar astăzi vei avea ce învaţă.
Peşti
Temerile legate de bani şi scenariile despre pierderea siguranţei materiale se pot accentua astăzi, dacă laşi mintea să croşeteze gânduri în jurul lor. Dacă încă te bazezi pe alţii pentru a-ţi asigura confortul dorit, e momentul să recunoşti că doar de ţine depinde acesta şi de atitudinea pe care o ai. Contextul astral te sprijină şi îţi stimulează creativitatea, idei excelente dându-ţi târcoale. Foloseşte-te de ceea ce ai la dispoziţie că resurse interioare şi, mai ales, de imaginaţie şi intuiţie.

Lasa un raspuns