Hidrologii au emis o atenţionare, având în vedere situaţia hidrologică actuală, respectiv şi prognoza meteorologică de precipitaţii cu caracter torenţial, în bazinul hidrografic Someş-Tisa. În adresa primită de Instituţia Prefectului-Judeţul Maramureş se menţionează despre posibilitatea producerii, în următoarele 24-30 de ore, a unor scurgeri importante de pe versanţi, torenţi, pâraie şi pârâuri necadastrate care pot contribui la creşterea nivelului râurilor din bazinul hidrografic menţionat anterior, cu posibilitatea depăşirii cotelor de atenţie. Atenţionarea hidrologică este valabilă în intervalul 20 iulie- 22 iulie, ora 9.00.
Subprefectul Gyongyike Bondi a dispus avertizarea celor 76 de comitete locale pentru situaţii de urgenţă din unităţile administrativ-teritoriale ale judeţului nostru. Se impune monitorizarea evoluţiei hidrologice, în conformitate, cu Regulamentul privind gestionarea situaţiilor de urgenţă generate de inundaţii, accidente la construcţii hidrotehnice şi poluări accidentale. Angajaţii de la Dispeceratul Sistemului de Gospodărire a Apelor Maramureş şi pompierii militari din Centrul Operaţional pentru Situaţii de Urgenţă au primit dispoziţie de a monitoriza permanent cursurile râurilor din judeţ şi de a interveni operativ pentru limitarea pagubelor materiale ale persoanelor fizice şi juridice.
Stiri de actualitate:
HANDBAL: Fetele de la Minaur s-au întors cu două puncte de la Zalău
VIZITĂ DE STUDIU: OpenRegioCulture – Reprezentanți ai Consiliului Județean Maramureș, prezenți la Riga
PLANETARIUL BAIA MARE: Program special de Sărbătoarea Castanelor
CAMPANIE DE COLECTARE deșeuri textile în Șomcuta Mare și localitățile aparținătoare
MUZEUL SATULUI BAIA MARE: Toamna în satul de pe Dealul Florilor – se prepară silvoiță pe uliță
MEMORIAL SIGHET: Concurs de eseuri – două teme la alegere
MUZEUL MARAMUREȘAN: Culorile Maramureșului – expoziția se întoarce acasă
PROBE ȘI EVALUĂRI: Etapă încheiată cu succes pentru Salvamont Maramureș la Școala Națională
SIGHETU MARMAȚIEI: Acțiuni de tragere cu armament în Poligon
BAIA MARE: Sărbătoarea Castanelor 2026 – trei zile, două scene, peste 100 de evenimente
VITAL: Întrerupere furnizare apă potabilă marți, 15 septembrie în Baia Mare și Groși
SIGHET: Întreruperi ale alimentării cu energie electrică pe mai multe străzi
POIENILE DE SUB MUNTE: Accident cu doi răniți. O mașină s-a răsturnat în albia unui râu
BAIA MARE: Restricții de circulație de Sărbătoarea Castanelor – parada pornește de pe Podul Unirii
HANDBAL: Fetele de la CS Minaur, cu gândul la o victorie la Zalău
POLIȚIA DE FRONTIERĂ, pe podium la Sighet Run 2026
APARIȚIE EDITORIALĂ: Memorialul de la Sighet – De la idee la faptă
SĂRBĂTOARE: Înălțarea Sfintei Cruci – Ziua Crucii
ZAHORÁNSZKI BRIGITTA: Am sărbătorit cei 700 de ani ai Sighetu Marmației și printr-o competiție de alergare
Hidrologii au prognozat producerea de inundaţii locale în Maramureş

Lasa un raspuns