În primele şapte luni ale anului au fost înmatriculate 140 de maşini de lux, în 24 de judeţe şi în Capitală. Peste 60% din bolizii înmatriculaţi în perioada ianuarie-iulie aparţin unor persoane sau companii din Bucureşti.
În topul judeţelor ale căror parcuri auto s-au îmbogăţit cu cele mai multe autoturisme cu o putere a motorului de peste 300 de kW se află Timişul, Clujul şi Ilfovul, cu câte patru maşini de lux înmatriculate în perioada analizată.
Clasamentul este completat de Alba, Braşov, Bacău şi Satu Mare, cu câte trei maşini de lux înmatriculate până la finele lunii iulie. Cele mai căutate branduri de lux au fost Mercedes-Benz şi Porsche, reiese din datele Direcţiei Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor (DGRPCIV), centralizate de gândul.
Cele mai multe autoturisme de lux au fost înmatriculate la finalul intervalului analizat, respectiv în iulie, lună în care de altfel, au fost înmatriculate cele mai multe maşini la nivel naţional, circa 32.400, majoritatea, respectiv 26.700, second hand.
În Bucureşti, autoturismele de lux ale constructorului britanic Bentley le-au întrecut în popularitate pe cele ale germanilor de la Porsche, al doilea cel mai căutat producător la nivel naţional. Capitala este totodată singura localitate din România în care în primele şapte luni s-a înmatriculat un bolid marca Jeep.
Alte branduri "exotice" au fost Dodge, cu un singur autoturism înmatriculat la Bacău, şi Mclaren, cu o maşină înmatriculată în Ialomiţa.
Mărcile care au avut cel mai mare succes la nivel naţional, respectiv producătorii care au reuşit să vândă cel puţin un autoturism de lux în cât mai multe judeţe din ţară, au fost BMW (8 judeţe şi Bucureşti), Audi (8 judeţe şi Bucureşti) şi Mercedes-Benz (8 judeţe şi Bucureşti).
Câte două maşini de lux au fost înmatriculate în Arad, Bihor, Maramureş, Argeş, Olt, Ialomiţa, Constanţa şi Domboviţa, în timp ce în Sibiu, Mureş, Harghita, Botoşani, Dolj, Prahova, Buzău, Brăila şi Tulcea a fost înmatriculat câte un bolid cu o putere de peste 300 de kW în primele şapte luni ale anului.
Stiri de actualitate:
BORȘA: A fost semnalată prezența unui urs
TEATRUL MUNICIPAL BAIA MARE: În această seară – Tigru de Geanina Cărbunariu
SIGHETU MARMAȚIEI: Inaugurarea Centrului cultural multifuncțional al Memorialului Sighet
AEROPORTUL INTERNAȚIONAL MARAMUREȘ: Peste 60.000 de pasageri în primele opt luni ale anului
VIDEO: Lansare de carte – Istoria handbalului maramureșean de Daniel Kotecz
JANDARMERIA MARAMUREȘ: Drumeție la Cota 1000 – Șuior, organizată de jandarmii montani
MEMORIALUL SIGHET: „Mărturii din Închisori”, teatru-document
MUZEUL SATULUI BAIA MARE: Au început înscrierile pentru Caravana atelierelor
LANSARE DE CARTE: Heinrich Ferenc – 56 de ani în via Domnului
CONCURS: Pompierii maramureșeni, pe podium la a 12-a ediție a competiției „Scări”
VITAL: Întrerupere furnizare apă potabilă vineri, 25 septembrie în Baia Mare
SIGHET: Circulație restricționată, pentru desfășurarea a trei evenimente
HANDBAL: Derby al Ardealului, între Minaur și Potaissa Turda
VIDEO: Ce am învățat? – finalul proiectului „Școala Naturii în Geoparcul Gutâi-Maramureș”
LA UNISON – Anuala de Arhitectură Nord-Vest 2026: În programul de vineri, expoziții, teatru și concert într-o clădire emblematică
PRIMUL PARC DE SPECIALIZARE INTELIGENTĂ din Maramureș, inaugurat în Baia Sprie
SCHIMB DE EXPERIENȚĂ româno-ucrainean în domeniul chirurgiei generale, la Baia Mare, în implementarea proiectului MEDICUNITY
COOPERARE REGIONALĂ ȘI VIITORUL COMUNITĂȚILOR MONTANE: Județul Maramureș, reprezentat la Summitul de la Bukovel
BAIA MARE: Râul Săsar, în centrul unui amplu proiect de regenerare urbană
HARTA LUXULUI în România! Ei sunt cei care si-au cumpărat Bentley şi Porsche anul acesta la noi în ţară!

Lasa un raspuns