Guvernul a decis noi reguli de ocupare a posturilor din universităţi. Concursurile devin publice

Guvernul a decis noi reguli de ocupare a posturilor din universităţi. Concursurile devin publice

Guvernul a decis noi reguli de ocupare a posturilor din universităţi. Concursurile devin publice
 Guvernul a aprobat, miercuri, metodologia ocupării posturilor în învăţământul superior, stabilind ca toate concursurile să fie publice, iar candidaţii pentru funcţia de profesor universitar să fie evaluaţi de către o comisie din care va face parte obligatoriu un profesor universitar din străinătate
.Ministrul Educaţiei, Daniel Funeriu, a susţinut că metodologia elimină "practica nepotismului" în ocuparea posturilor de asistent, lector, şef de lucrări, conferenţiar sau profesor universitar, deoarece din comisiile de concurs nu vor putea face parte rude ale candidaţilor sau persoane care au avut relaţii "comerciale" cu aceştia.

Candidaţii pentru posturile de conferenţiar şi profesor universitar vor fi evaluaţi, conform noii metodologii, de către o comisie din care cel puţin trei membri vor fi din afara universităţii respective, în timp ce pentru postul de profesor universitar un membru al comisiei de concurs trebuie să fie din străinătate.
Sursa Mediafax.ro

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.