Mii de persoane – aproximativ 7.000, potrivit poliției – s-au strâns luni în Piața Syntagma din centrul Atenei pentru a manifesta în favoarea menținerii Greciei în zona euro, relatează AFP.
”Grecia aparține Uniunii Europene (UE) și orice negociere cu creditorii săi (UE și FMI) trebuie să aibă loc în cadrul european”, a declarat pentru AFP Kyriakos Fragozidis, angajat al unei întreprinderi. ”Politica de austeritate a fost foarte strictă pentru Grecia, dar motivele crizei n-o reprezintă austeritatea, ci modelul de productivitate al țării”, a estimat el.
Suflând din fluiere, unii dintre manifestanți, majoritatea de vârstă medie, fluturau drapele grecești și europene. Unul dintre ei a reușit să pătrundă în incinta parlamentului ținând un drapel grec.
”Sunt în favoarea Europei, chiar dacă sunt măsuri de austeritate foarte dure. Fără Europa, ne vom întoarce în Evul Mediu”, estima Alexandra Ikonomou (35 de ani), proprietara unei galerii de artă.
Manifestanților li s-a alăturat Konstantinos Mitsotakis, fost premier de dreapta în perioada 1990-1993, în prezent în vârstă de 93 de ani. ”Este o mare manifestație. Nu este o manifestație partizană, nici una de divizare, ci de unitate. Mesajul său este că Grecia rămâne în Europa”, a declarat fostul premier grec.
Stiri de actualitate:
MIHAI VĂLU este noul manager al Teatrului Municipal Baia Mare
CAMPANIE: Ziua de Curățenie Națională -19 septembrie
SIMPOZION ANIVERSAR: Bârsana – 700 de ani de la prima atestare documentară (1326-2026) – Repere istorice, spirituale și culturale ale Bârsanei
PAP ZSOLT ISTVÁN: Acord de colaborare cu AJVPS Maramureș pentru a interveni rapid și eficient atunci când urșii coboară
SIGHETU MARMAȚIEI: ProfiSchoolUp – investiții pentru îmbunătățirea învățământului profesional în zona transfrontalieră România–Ucraina
VITAL: Întrerupere furnizare apă potabilă vineri, 18 septembrie în Baia Mare
EVENIMENT: Ce am învățat de la Școala Naturii în Geoparcul Gutâi-Maramureș?
START ÎNSCRIERI: A început perioada de recrutare pentru școlile militare de subofițeri de jandarmi – 850 de locuri sunt dispobibile în acest an
SPECTACOL ANIVERSAR: Asociația Esperando – de 25 de ani alături de persoanele cu nevoi speciale
SIGHETU MARMAȚIEI: Restricții de trafic pe două străzi
TAEKWON-DO: Cinci sportive ale ACS Dragonul Baia Mare au obținut centura neagră 1 Dan
RUGBY: „Zimbrii” joacă mâine cu Dinamo pentru un loc în finala campionatului
SIGHETU MARMAȚIEI: Romanian Science Festival – Târg de științe
BAIA MARE: Circulație în condiții de șantier pe noul Pod Unirii și sens giratoriu la intersecția bulevardelor Independenței și Unirii
SIGHETUL SE IMPLICĂ: Hai și tu la „Let’s Do It, Romania!
BIBLIOTECA JUDEȚEANĂ: Deschiderea noului an MomCo
VITAL: Întrerupere furnizare apă potabilă joi, 17 septembrie în Baia Mare și Lăpușel
SALVAMONT: Prima viață salvată la Refugiul Speranței
VIDEO: Culoare și lumină – vernisajul expoziției semnate Alida Nagy la Baia Sprie
GRECIA: O nouă manifestație la Atena pentru menținerea țării în zona euro

Lasa un raspuns