Eric Bramwell, în vârstă de 35 de ani, a fost găsit vinovat în luna noiembrie, iar în ianuarie a fost condamnat la 22 de ani de închisoare, scrie Independent.co.uk.
Bărbatul a furat o telecomandă în 2015, august, dintr-un apartament din Wheaton, Illinois, dar când a încercat să fugă de la locul faptei, şi-a pierdut o mănuşă.
O mostră de ADN prelevată de poliţişti din accesoriul vestimentar l-a conectat pe individ de alte furturi din trecut, ceea ce i-a crescut semnificativ perioada pe care trebuie să o petreacă în arest.
Potrivit procurorilor care au lucrat la caz, bărbatul s-ar fi încadrat pentru cel puţin 30 de ani de închisoare.
Individiul ar fi comis alte furturi similare, sustrâgând din diverse apartamente televizoare scumpe.
"Activitatea ilegală a domnului Bramwell l-a ajuns într-un final din urmă", a declarat avocatul Robert Berlin. "Indiferent ce bunuri au fost sustrase, Bramwell a luat în râs legea de nenumărate ori”.
"A luat ce a vrut, de câte ori a vrut, şi s-a aşteptat să nu suporte consecinţe. Nu aşa funcţionează lucrurile, după cum a aflat şi domnul Eric Bramwell însuşi”, a completat avocatul.
Stiri de actualitate:
SIMPOZION ANIVERSAR: Bârsana – 700 de ani de la prima atestare documentară (1326-2026) – Repere istorice, spirituale și culturale ale Bârsanei
PAP ZSOLT ISTVÁN: Acord de colaborare cu AJVPS Maramureș pentru a interveni rapid și eficient atunci când urșii coboară
SIGHETU MARMAȚIEI: ProfiSchoolUp – investiții pentru îmbunătățirea învățământului profesional în zona transfrontalieră România–Ucraina
VITAL: Întrerupere furnizare apă potabilă vineri, 18 septembrie în Baia Mare
EVENIMENT: Ce am învățat de la Școala Naturii în Geoparul Gutâi-Maramureș?
START ÎNSCRIERI: A început perioada de recrutare pentru școlile militare de subofițeri de jandarmi – 850 de locuri sunt dispobibile în acest an
SPECTACOL ANIVERSAR: Asociația Esperando – de 25 de ani alături de persoanele cu nevoi speciale
SIGHETU MARMAȚIEI: Restricții de trafic pe două străzi
TAEKWON-DO: Cinci sportive ale ACS Dragonul Baia Mare au obținut centura neagră 1 Dan
RUGBY: „Zimbrii” joacă mâine cu Dinamo pentru un loc în finala campionatului
SIGHETU MARMAȚIEI: Romanian Science Festival – Târg de științe
BAIA MARE: Circulație în condiții de șantier pe noul Pod Unirii și sens giratoriu la intersecția bulevardelor Independenței și Unirii
SIGHETUL SE IMPLICĂ: Hai și tu la „Let’s Do It, Romania!
BIBLIOTECA JUDEȚEANĂ: Deschiderea noului an MomCo
VITAL: Întrerupere furnizare apă potabilă joi, 17 septembrie în Baia Mare și Lăpușel
SALVAMONT: Prima viață salvată la Refugiul Speranței
VIDEO: Culoare și lumină – vernisajul expoziției semnate Alida Nagy la Baia Sprie
START ÎNSCRIERI la Școala de Subofițeri de Pompieri și Protecție Civilă
PIAȚA MUNCII: Posturi vacante în Maramureș
GĂSIT VINOVAT: Un bărbat a fost condamnat la 22 de ani de închisoare, pentru că a furat o telecomandă

Lasa un raspuns