GALERIE FOTO | Două obiective importante finalizate la Muzeul de Etnografie și Artă Populară

Două obiective importante au fost finalizate la Muzeul Județean de Etnografie și Artă Populară Maramureș. Este vorba despre lucrările de restaurare la Casa Firiza, unde acoperișul a fost complet restaurat, iar fundația a fost ridicată cu încă un rând de piatră, dar și despre Harta Muzeului Satului, pentru realizarea căreia au colaborat reprezentanții Inside Media și 9 Opțiune.

”De azi înainte, în zona casei de bilete, vizitatorii noștri vor fi întâmpinați de un punct de informare monumental, din lemn de stejar, după modelul porților maramureșene, iar pe hartă vor regăsi desenate, cu o grafică deosebită, toate obiectivele de arhitectură populară ce se regăsesc în muzeul în aer liber, precum și o hartă cu zonele etnografice ale Maramureșului. Pe lângă lucrările finalizate, suntem bucuroși că am reușit să începem lucrările de construcție a unui nou obiectiv de arhitectură tradițională, achiziționat în anul 2018, o fierărie din localitatea Giulești, cu un inventar foarte bogat, aceasta fiind între ultimele fierării funcționale din zonă. Este primul obiectiv reconstruit în Muzeul Satului în ultimii 20 de ani”, a declarat directorului Muzeului de Etnografie și Artă Populară, Monica Mare.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.