FOTBAL: Sigheteni de top în competiția ”Descoperim campioni”

FOTBAL: Sigheteni de top în competiția ”Descoperim campioni”

 Elevi de la Școala gimnazială ”George Coșbuc” vor reprezenta Sighetul la faza zonală a Cupei ”Descoperim campioni”, o competiție de fotbal pentru fete și băieți, avizată de Federația Română de Fotbal și de Ministerul Educației și sponsorizată de o firmă de băuturi răcoritoare. 

Locul I a fost acordat pentru două echipe antrenate de Ciprina Hotea, profesor de sport în cadrul Școlii gimnaziale ”George Coșbuc”. Prima echipă a fost formată din elevi din categoria U2, iar cealaltă echipă a fost alcătuită din elevi din clasele a III-a și a IV-a, la categoria U10. Următoarea etapă, zonală, va avea loc în județul Sălaj.
”Am luat-o pas cu pas, n-am crezut că vom ajunge până aici, sperăm că ne vom întoarce cu Cupa”, spune profesorul Ciprian Hotea.
În etapa județeană, echipele de juniori de la Sighet s-au confruntat cu adversari din Baia Mare, Baia Sprie sau Cavnic.
”Da, e o performanță acest rezultat, nu numai pentru școală, ci și pentru oraș și sper să încununăm performanța cu calificarea mai departe, de la zonă, mai departe, la București”, spune profesorul Ciprian Hotea.
O parte din copiii din acest lot sunt antrenați și în particular, la cluburi de fotbal private din localitate.
 

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.