VIDEO | Finalul acesta de săptămână aduce un nou turneu de handbal în Baia Mare

Finalul acesta de săptămână aduce un nou turneu în Baia Mare, Sala de Sport a Școlii ”Vasile Alecsandri” urmând să găzduiască returul Campionatului Național de juniori I, Seria E, componență din care fac parte și cluburile băimărene Academia de Handbal Minaur și CS Extrem.

Alături de acestea, în serie mai sunt angrenate LPS Târgu Mureș și AHC Potaissa Turda, cea din urmă echipă fiind și în poziția de lideră a seriei. Echipele băimărene ocupă următoarele două poziții, Academia locul secund, iar Extrem pe ultima poziție a podiumului  ambele cu șanse de a se califica în Grupa Valoare la finalul returului. Șanse păstrează și ultima clasată din Seria E, LPS Tg. Mureș, aflată în luptă directă cu Extrem.

E o grupă echilibrată din punct de vedere valoric, la primul turneu organizat la Turda am obținut două victorii, dar am avut și o înfrângere. Sperăm că la Turneul de la Baia Mare să reușim să urcăm cu o treaptă mai sus și să ne îmbunătățim jocul și să terminăm turneul cu trei victorii, ceea ce ar însemna practic accederea în Grupa Valoare Juniori I”, explică Florin Mironescu antrenor principal al echipei”, precizează Florin Morinescu, antrenor principal.echipa Juniori 1, Academia de Handbal Minaur Baia Mare.

Tot lotul echipei din cadrul Academiei Minaur este valid la ora actuală, în urma testării efectuate recent.

Am avut probleme de sănătate înainte de acest turneu, nu ne-am putut antrena vreo două săptămâni. Am însă încredere în  jucătorii mei și sperăm că o s-o scoatem la capăt”, spune Florin Mironescu.

Urmează în această lună ultimul turneu de divizie, iar în una aprilie se va disputa primul turneu din Grupa Valoare.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.