Colocviul profesional anual al bibliotecarilor din bibliotecile publice maramureşene s-a desfăşurat astăzi, în municipiul Baia Mare. S-au premiat bibliotecarii merituoşi şi au avut loc discuţii pe marginea colocviilor profesionale zonale.
Este deja o tradiţie de peste 20 de ani ca în prima zi de luni a lunii octombrie, bibliotecarii maramureşeni să dezbată aspecte profesionale în cadrul unui colocviu dedicat lor.
„Noi, Biblioteca Judeţeană, suntem for metodologic, adică urmărim şi coordonăm activitatea sub aspect profesional a bibliotecarilor, din bibliotecile amintite. Trebuie să fac menţiunea că bibliotecile publice sunt sub autoritatea administraţiei publice locale, deci finanţate, întreţinute şi fişa postului bibliotecarilor alcătuită de către autorităţile locale, iar noi urmărim activitatea acestora”, arată bibliotecarul metodist Ioan Neamţiu.
Tot astăzi, cu ocazia colocviului, la Biblioteca Judeţeană „Petre Dulfu” au avut loc şi ateliere practice în cadrul mai multor servicii ale instituţiei de cultură.

Lasa un raspuns