Incertitudinea de pe plan extern a menţinut leul pe depreciere, astfel că BNR a anunţat pentru euro un curs de referinţă de 4,2855 lei/euro, maximul din acest an, iar pentru francul elveţian paritatea a atins un nou record istoric, de 4,0898 lei/franc.Un curs superior pentru euro a fost publicat de BNR cel mai devreme la 30 decembrie, de 4,2877 lei/euro. Comparativ cu nivelul de miercuri, paritatea este cu 2,35 bani mai mare, de la 4,2620 lei/euro.Francul elveţian a atins joi al cincilea maxim consecutiv, cursul fiind cu 0,33 bani mai mare faţă de paritatea de miercuri, de 4,0865 unităţi. Leul s-a depreciat în acest an cu 19,5% faţă de moneda elveţiană, de la 3,4211 lei/euro la finalul lunii decembrie 2010.Înaintea declanşării crizei financiare, din septembrie 2008, francul se tranzacţiona pe piaţa românească în jurul a 2,2 lei/unitate, iar deprecierea în raport cu acea referinţă se ridică la circa 85%. Leul s-a depreciat şi în raport cu moneda americană, iar paritatea oficială a urcat cu 5,48 bani, la 3,0177 lei/dolar, de la 2,9629 lei/dolar miercuri.Potrivit dealerilor, leul s-a confruntat cu o presiune semnificativă de depreciere după închiderea sesiunii locale, iar cursul a urcat peste 4,3 lei/euro. Integral pe www.mediafax.ro

Lasa un raspuns