VIDEO | După trei ani de întârziere, podul peste Someș de la Ulmeni a făcut un mare pas înainte

După trei ani de întârziere, podul peste Someș de la Ulmeni a făcut un mare pas înainte. Încercarea de a trece podul de la Ulmeni peste Someș a fost o reușită. Mai bine de șase ore a durat acțiunea de coordonare, derulată de echipa care a manevrat cele două macarale de mare tonaj și a reușit să așeze podul pe cei doi piloni.

 Începute în 2015, lucrările la pod trebuiau finalizate, conform contractului, în 2017.Din cauza mai multor neprevăzute apărute în timpul derulării proiectului, fie ele de natură finaciară sau tehnică, finalizarea proiectului a fost mereu întârziată. Au trecut trei ani de când

Localnicii așteaptă să treacă podul peste Someș, fără a fi nevoiți să ia bacul.

5 noiembrie a fost ziua în care s-a reușit un pas important în acest proiect, tragerea podului peste Someș cu două macarale de mare tonaj.

”Așteptarea, deși mai lungă decât am prognozat-o, a meritat. Podul acesta nu este doar al lui Morar, este pentru un întreg județ. Am fost printre puținii care am crezut că proiectul poate fi finalizat. Mă bucură reușita… Ar trebui să ne bucure pe toți, dar știu că pentru unii podul va fi ori prea negru, ori prea îngust, ori prea urât, ori îl va lua vântul.

Pentru mine, ca primar și localnic, este important să văd finalizată această construcție. Mai sunt de pus dalele de beton, de tras stratul de asfalt, de făcut aleile pietonale. Mai este o muncă de câteva luni”, a scris primarul Lucian Morar pe pagina sa de Facbook.

 Proiectul de construire a podului este fianțat de Ministerul Lucrărilor Publice, Dezvoltării și Administrației (MLPDA). Podul peste Someș de la Ulmeni trebuia finalizat, conform contractului, în martie 2017, însă termenul a fost mereu prelungit.

 

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.