Mai multe localităţi şi consilii judeţene din Maramureş, Satu Mare, Sălaj şi Bistriţa vor lansa, până în 15 ianuarie 2019, o asociere numită „Provincia Transilvania de Nord”, scopul fiind consolidarea statului prin dezvoltarea economică a zonei, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Primarul municipiului Baia Mare, Cătălin Cherecheş, iniţiatorul ideii, a declarat, marţi, corespondentului MEDIAFAX că „Provincia Transilvania de Nord” nu va fi o replică la Alianţa Vestului, nefiind un proiect cu tentă politică.
”Vom lansa până în 15 ianuarie 2019 Provincia Transilvania de Nord, o asociere a preşedinţilor de consilii judeţene de la Maramureş, Satu Mare, Sălaj şi Bistriţa-Năsăud, a primarilor municipiilor reşedinţă de judeţ de la Baia Mare, Satu Mare, Zalău şi Bistriţa, alături de primarii de oraşe şi municipii din cele patru judeţe. Scopul este consolidarea statului romîn prin dezvoltare economică a zonei, o orientare spre competivitatea globală. Nu dorim să apărem ca o replică a Alianţei Vestului, nu suntem un proiect cu tentă politică, ne dorim doar dezvoltarea Transilvaniei de Nord. Prin acest demers nu ne dorim să avem o relevanţă doar la nivel regional sau naţional, ci să construim ceva bun şi pentru Europa şi să sprijim demersul european de a aduce, de exemplu, Ucraina, mai aproape de stabilitate şi echilibru”, a spus Cherecheş.
”Primul lucru la care ne gândim este drumul rapid, sau un soi de autostradă, între Baia Mare şi Satu Mare, completat cu o centură metropolitană a municipiului Baia Mare, apoi vom continua cu drumul spre Baia Sprie şi unul spre Sighetu Marmaţiei, pentru a dezvolta şi oraşele mici. Vom continua cu un pod rutier care să lege România de Ucraina, după care să facem drumul rapid Baia Mare – Zalău, respectiv intersecţia cu Autostrada Transilvania. Ne dorim şi infrastructura rutieră şi feroviară spre Bistriţa”, a subliniat Cherecheş.
Citeşte articolul integral aici
Lasa un raspuns