Două zile de sărbătoare în comuna Bogdan Vodă

Primăria și Consiliul Local Bogdan Vodă cu sprijinul financiar al Consiliului Județean Maramureș organizează cea de-a IX-a ediție a festivalului Cuhea Voievodală. Timp de două zile comuna Bogdan Vodă va fi în sărbătoare, iar pentru ediția din acest an organizatorii au pregătit un spectacol de zile mari.

Festivalul Cuhea Voievodală a devenit deja o tradiţie pentru această comună şi reprezintă o ocazie de a promova cultura şi obiceiurile locului. Evenimentul va debuta sâmbătă la ora 10:00 cu simpozionul ”Contribuția  voievodului Bogdan la întemeierea statului feudal Moldova”.

”În acest sfârșit de săptămână va avea loc un eveniment care deja este cunoscut, este vorba despre festivalul Cuhea Voievodală care se află la a IX-a ediție și care cuprinde două părți. Sâmbătă se va desfășura un simpozion cu tema ”Contribuția  voievodului Bogdan la întemeierea statului feudal Moldova”, iar duminică va fi spectacol pe scena din aer liber unde vor fi prezente grupuri și ansambluri din Maramureș, dar și din alte zone ale țării”, a declarat Anuța Bizău, primar Bogdan Vodă.

Duminică începând cu ora 14:00 pe scena din Bogdan Vodă vor urca ansambluri, formații și cunoscuți interpreți de muzică populară  și nu numai. Organizatorii au pregătit surprize și pentru cei mai tineri astfel că pe scena din Bogdan Vodă duminică va urca și DJ Project.

”Ca si surpiză pentru cei tineri o să urce pe scenă mai spre seară DJ Project dar și alți artiști cunoscuți din Maramureș și din Banat. Îi invităm pe toți cei care doresc să participe la acest eveniment și îi așteptăm cu mare drag”, a adăugat Anuța Bizău.

Ca în fiecare an festivalul se va încheia cu un foc de artificii.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.