Două accidente, trei răniți. Conducătorii vehiculelor nu aveau permis

Două accidente au fost produse ieri în Maramureș de oameni care nu aveau permise de conducere. În urma evenimentelor rutiere trei persoane au ajuns la spital.  

Poliţiştii din Borşa au intervenit la un accident produs pe strada Cisla din oraş. La faţa locului s-a constatat că un bărbat de 62 de ani, care a condus o motocicletă, a pierdut controlul direcţiei de deplasare şi s-a răsturnat pe partea carosabilă.

În urma accidentului a rezultat vătămarea corporală gravă a conducătorului motocicletei şi rănirea uşoară a unui pasager de 38 ani. Poliţiştii au constatat că bărbatul care conducea motocicleta nu are permis pentru nicio categorie de autovehicule, iar valabilitatea inspecţiei tehnice periodice şi a poliţei de răspundere civilă auto era expirată.

Tot duminică, poliţiştii din Bogdan Vodă au fost sesizaţi că pe DC Valea Greblei din Strâmtura a avut loc un accident soldat cu o victimă. În urma deplasării la faţa locului s-a constatat faptul că un tânăr de 22 de ani, care a condus un ciclomotor, a accidentat o femeie de 73 de ani, care se afla pe marginea părţii carosabile. Victima a fost transportată la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale. Tânărul a fost testat cu aparatul etilotest rezultatul fiind negativ. În urma verificărilor s-a constatat că acesta nu posedă permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule. În ambele cazuri poliţiştii au întocmit dosare penale şi continuă cercetările.

 

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.