Procurorii DNA Ploiești îl acuză pe deputatul Sebastian Ghiță că a obținut importante sume de bani în mod nelegal, prin traficarea influenței, sau aparent legal din fonduri publice, ulterior banii fiind ”spălați” printr-o multitudine de operațiuni financiare, iar o parte din aceștia ar fi fost folosiți pentru coruperea alegătorilor la alegerile parlamentare din 2012 și prezidențiale din 2014.
"În perioada 2000 — 2015, inculpatul Ghiță a obținut importante sume de bani în mod nelegal — prin traficarea influenței — sau aparent legal din fonduri publice, pe care le-a introdus într-un circuit financiar care nu are la bază operațiuni reale. Banii au fost ‘spălați’ printr-o multitudine de operațiuni financiar — bancare fără justificare economică, iar, ulterior, o parte din aceștia au fost folosiți în scopuri ilicite, respectiv pentru coruperea alegătorilor la alegerile parlamentare din anul 2012 și prezidențiale din anul 2014. Tranzacțiile financiare menționate au avut ca scop și rezultat inclusiv sustragerea de la plata către stat a unor sume de bani însemnate ca valoare, reprezentând impozit pe profit și TVA", se arată într-un comunicat transmis miercuri AGERPRES.
DNA a modificat controlul judiciar prin obligații suplimentare, după ce a extins cercetările față de Sebastian Ghiță în dosarul în care este anchetat și Iulian Herțanu, cumnatul premierului. Sebastian Ghiță este acuzat și de trafic de influență, complicitate la schimbarea, fără respectarea prevederilor legale, a destinației fondurilor europene, spălare de bani, în formă continuată, evaziune fiscală, în formă continuată, coruperea alegătorilor și efectuarea de operațiuni financiare, ca acte de comerț, incompatibile cu funcția, în formă continuată.
Aceste noi infracțiuni se adaugă celei inițial reținute în sarcina inculpatului, respectiv cea de sprijinire a unui grup infracțional organizat.
Conform DNA, cuantumul total al sumelor provenite din fonduri publice supuse procesului de ”spălare” se ridică la valoarea de peste 129 milioane lei, iar prejudiciul cauzat statului prin sustragerea de la plata impozitului pe profit și taxei pe valoare adăugată a fost stabilită la o valoare minimă de peste 37,7 milioane lei.
Probele administrate, arată DNA, au evidențiat două situații relevante pentru măsurile ce vor fi dispuse.
"În primul rând, în derularea activității infracționale de sprijinire a asocierii dintre SC Grossman Engineering Group SRL și SC Euroconstruct Trading 98 SRL prin exercitarea de presiuni și influențe asupra șefului Unității de Implementare a Proiectelor din cadrul SC Hidro Prahova SA, inculpatul Ghiță s-a folosit inclusiv de funcția de deputat pe care o deține din 2012, în încercarea de a-l determina pe șeful UIP să efectueze plăți către SC Grossman Engineering Group SRL, în condiții de nelegalitate și în contextul în care urma să încaseze, din cuantumul acestor plăți, comisionul stabilit pentru traficul de influență exercitat în favoarea agentului economic arătat", se spune în comunicat.
Procurorii au reținut că folosirea ascendentului conferit de funcția de demnitar s-a materializat prin întocmirea unei solicitări înregistrate la Cabinetului parlamentar Sebastian Ghiță și adresate directorului SC Hidro Prahova SA, persoană care avea posibilitatea să îl schimbe din funcție pe șeful UIP și asupra căruia deputatul exercita, de asemenea, presiuni în același scop.
Anchetatorii precizează că demersul s-a soldat cu înlocuirea din funcție a șefului UIP.
"În al doilea rând, inculpatul Ghiță controlează încă, direct sau indirect (prin interpuși — 23 persoane fizice), 54 de firme pe care le-a deținut până în anul 2012. Operațiunile efectuate de Ghiță, prin intermediul acestor societăți, sunt incompatibile cu funcția de deputat în Parlamentul României. În acest sens stau dispozițiile Legii 96/ 2006 privind Statutul deputaților și al senatorilor și ale Legii 161/ 2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenței în exercitarea demnităților publice, a funcțiilor publice și în mediul de afaceri, prevenirea și sancționarea corupției", se mai spune în comunicat.
DNA mai menționează că o parte din sumele de bani obținute ilicit prin trafic de influență sau devenite ilicite prin transferuri bancare efectuate pentru disimularea naturii provenienței lor și păstrate în conturile societăților controlate au fost folosite de către Sebastian Ghiță, la momente diferite, pentru atingerea unor scopuri personale sau de grup, economice sau politice.
"Astfel, în concret, în campania electorală pentru alegerile parlamentare din anul 2012, când inculpatul Ghiță a candidat și a câștigat un post în Camera Deputaților, o parte din banii ‘economisiți’ în modalitatea arătată, în cuantum de 279.000 lei, au fost extrași și folosiți pentru achiziționarea de pe piața neagră de așa-zise materiale electorale (de exemplu tigăi), ce au fost utilizate pentru a determina un număr important de persoane să îl voteze. Pentru justificarea aparentă a cheltuielilor, au fost întocmite documente fictive prin intermediul societăților controlate de acesta", au mai constatat procurorii.
DNA mai arată că, în același registru infracțional, Ghiță a conceput, inițiat și coordonat o activitate de corupere a alegătorilor din Republica Moldova, la alegerile prezidențiale din 2014, în scopul obținerii de voturi pentru candidatul Victor Ponta.
Suma remisă de inculpat pentru influențarea opțiunilor electorale a fost în cuantum de 350.000 euro, mai susțin procurorii.
În cauză, procurorii au beneficiat de sprijin de specialitate din partea Serviciului Român de Informații și au colaborat cu Brigada Specială de Intervenție a Jandarmeriei.
Stiri de actualitate:
CAMPANIE: Ziua de Curățenie Națională -19 septembrie
SIMPOZION ANIVERSAR: Bârsana – 700 de ani de la prima atestare documentară (1326-2026) – Repere istorice, spirituale și culturale ale Bârsanei
PAP ZSOLT ISTVÁN: Acord de colaborare cu AJVPS Maramureș pentru a interveni rapid și eficient atunci când urșii coboară
SIGHETU MARMAȚIEI: ProfiSchoolUp – investiții pentru îmbunătățirea învățământului profesional în zona transfrontalieră România–Ucraina
VITAL: Întrerupere furnizare apă potabilă vineri, 18 septembrie în Baia Mare
EVENIMENT: Ce am învățat de la Școala Naturii în Geoparul Gutâi-Maramureș?
START ÎNSCRIERI: A început perioada de recrutare pentru școlile militare de subofițeri de jandarmi – 850 de locuri sunt dispobibile în acest an
SPECTACOL ANIVERSAR: Asociația Esperando – de 25 de ani alături de persoanele cu nevoi speciale
SIGHETU MARMAȚIEI: Restricții de trafic pe două străzi
TAEKWON-DO: Cinci sportive ale ACS Dragonul Baia Mare au obținut centura neagră 1 Dan
RUGBY: „Zimbrii” joacă mâine cu Dinamo pentru un loc în finala campionatului
SIGHETU MARMAȚIEI: Romanian Science Festival – Târg de științe
BAIA MARE: Circulație în condiții de șantier pe noul Pod Unirii și sens giratoriu la intersecția bulevardelor Independenței și Unirii
SIGHETUL SE IMPLICĂ: Hai și tu la „Let’s Do It, Romania!
BIBLIOTECA JUDEȚEANĂ: Deschiderea noului an MomCo
VITAL: Întrerupere furnizare apă potabilă joi, 17 septembrie în Baia Mare și Lăpușel
SALVAMONT: Prima viață salvată la Refugiul Speranței
VIDEO: Culoare și lumină – vernisajul expoziției semnate Alida Nagy la Baia Sprie
START ÎNSCRIERI la Școala de Subofițeri de Pompieri și Protecție Civilă
DNA: Ghiță a obținut nelegal bani prin traficarea influenței; aceștia folosiți pentru coruperea alegătorilor

Lasa un raspuns