VIDEO | Discuții despre pagubele provocate de vremea rea și măsuri

Prefectul și subprefectul județului Maramureș alături de reprezentanți din cadrul Sistemului de Gospodărire a Apelor Maramureș au discutat, în sistem de videoconferință, cu președinții comitetelor locale pentru situații de urgență problemele cu care se confruntă și care au fost generate de fenomenele hidrometeorologice periculoase la nivelul unităților administrativ-teritoriale.

Primarul Municipiului Sighetu Marmației, Horia Scubli, a solicitat sprijin pentru rezolvarea problemelor de infrastructură, după lucrările de reabilitare a drumului național, în scopul preluării apelor pluviale și al prevenirii inundării străzii Făgetului.

”Vă asigurăm de întreg sprijinul Comitetului Județean pentru Situații de Urgență, a grupurilor de suport tehnic pentru a preveni și limita efectele negative produse de fenomenele meteorologice periculoase. Vom proceda la întocmirea proceselor de constatare și evaluare a pagubelor și stabilirea prin ordin de prefect a comisiilor care se vor deplasa în teren. De asemenea, vom elabora proiectul de hotărâre de guvern pentru a beneficia de fondurile necesare executării lucrărilor la obiectivele afectate de fenomenele hidrometeorologice (inundații, grindină, alunecare de teren) din unitățile administrativ-teritoriale”, a spus prefectul Nicolae-Silviu Ungur, președintele CJSU Maramureș.

Subprefectul Oana-Mihaela Oșanu le-a vorbit primarilor maramureșeni despre prevederile Legii nr 84/2020 privind prelungirea mandatelor autorităților administrației publice locale până la data de 1 noiembrie și le-a solicitat sprijin pentru derularea în bune condiții la nivelul județului a Programului Operațional Ajutorarea Persoanelor Dezavantajate (POAD).

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.