VIDEO | S-a aprobat noul Plan Urbanistic General la Bârsana

A fost aprobat noul Plan Urbanistic General al comunei Bârsana. Administrația locală spune că a încercat să îl adapteze la necesitățile cetățenilor, cu o zonă centrală delimitată în conformitate cu cerințele actuale.

Potrivit primarului Teodor Ștefanca prin aceste modificări s-a urmărit creșterea economică durabilă prin valorificarea potențialului turistic, punerea în valoare a potențialului cultural de care dispune comuna Bârsana și a celorlalte ramuri economice compatibile zonei.

Un al obiectiv urmărit se referă la facilitarea dezvoltării generale de servicii pentru sănătate, educaţie, cultură, ridicarea nivelului general de dotare şi echipare a localităţilor, creşterea numărului de locuri de muncă disponibile prin impulsionarea dezvoltării.

Prin includerea unor noi zone în intravilanul comunei, se realizează dezvoltarea zonelor noi cuprinse, printre care și zona Văleni, pentru care s-a obținut extinderea de rețea electrică și alimentare cu apă și asigurarea cadrului legal necesar pentru noi construcții.

Toate acestea vor reprezenta o condiție esențială și un criteriu obligatoriu pentru majoritarea liniilor de finanțare, în accesarea de noi fonduri europene în diferite ramuri ale economiei, dar și asigurarea de sanse egale pentru toti cetățenii comunei în absorția acestor fonduri.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.