Din dorința de a face ceva bun pentru societate și natură s-a conturat proiectul ”Băimărenii compostează”

Din dorința de a face ceva bun pentru societate și natură s-a conturat proiectul Băimărenii compostează. Ce s-a dorit a fost să se implementeze un sistem urban de compostare a deșeurilor vegetale și să se deruleze ateliere atât pentru copii, cât și pentru adulți prin care să se înțeleagă importanța păstrării unui echilibru al consumului de resurse și asigurarea unei continuități pentru ca generațiile viitoare să se poată bucura de un mediu sănătos.

La primul apel, au venit 40 de familii dornice să se implice, în condițiile în care, în același tip de proiect, început în primăvară în București au fost 10 familii! Momentan, suntem cam 70 de familii active, 2 restaurante și încă aproape 20 familii din Baia Mare care au ales să își facă propriul compostor în grădina lor cu know how-ul de la noi”, – spune Andrea Chiș, președintele Asociația Banca pentru Alimente Maramureș.

Andreea provine dintr-un mediu economic, profesional vorbind, însă sufletul i-a fost mereu aproape de viața ONG-istă. Așa că, într-o zi și-a luat inima în dinți și a decis să meargă pe calea implicării în proiecte în care crede și care pot oferi generațiilor viitoare un mediu echilibrat în care viața să-și continue cursul într-o formă responsabilă.

În Baia Mare s-au amenajat trei locuri de compostare urbană, unul se află în incinta Muzeul Satului, unul la Biblioteca Județeană ”Petre Dulfu”, iar al treilea în curtea Centrul Educațional Explorania. Organizatorii acestei inițiative speră ca în timp mișcarea să ia amploare în oraș.

În cele trei puncte de colectare lunar se golesc 120 de găleți reprezentând 419 kg de compost în curs de maturare pe lună.

Pe tot parcursul derulării proiectului persoanele interesate au beneficiat de sprijin în a învăța concret cum se compostează. Echipa este formată din Andreea Chiș, Alexandra Ciplea, Cristina Indrecan și Raluca Pascaniuc.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.