DE(Z)ORDINEA ZILEI: Bulibășeală cu un președinte ironic, un premier din umbră și în rest cum ne-o fi norocul

Zi plină astăzi pentru nație și pentru viitorul ei, monșer! Candidații de miniștri în Cabinetul Grindeanu au trecut ca gâsca prin baltă pe la comisiile parlamentare, votul pentru învestirea acestora a fost și el o formalitate, iar luările de cuvânt dinainte – un soi de frecții la niște picioare de lemn. În rest, din ziua politică de azi, orice eventual hronicar degrabă vărsătoriu de humor ar mai putea consemna că deocamdată Guvernul Dragnea fu botezat cu denumirea de Cabinetul Grindeanu, că de emoția primei descinderi la Palatul Victoria unul dintre miniștri, Toma Petcu, trase o discretă trântă pe scări, iar că la depunerea jurământului, la Cotroceni, doi membri ai noului Executiv nu ținură mâna pe Biblie la rostirea jurământului. E vorba de Lia Olguța Vasilescu, ministresa Muncii, și Viorel Ștefan, ministrul Finanțelor. Cum munca merge mână-n mână cu finanțele, ce să mai pui și mâna pe Biblie? Mai bine o pui direct pe bani.
Ar fi păcat să fie uitată din cronica acestei zile și spusa de un cotropitor șarm ludic a proaspătului ministru al Justiției, cum că o lege a amnistiei și grațierii e de bun augur. O fi, dar pentru cine? Aici e de tăcut, că poate vine ăsta peste noi și ne ia la trei-păzește că insinuăm că Ana are mere. Ar fi în stare să ne demonstreze, pe litera legii, că Ana are dreptul la merele ei pe care le-a cultivat într-un cais, și asta cu sacrificiile zbughite din truda ei onestă. Or nu te poți pune cu cinstea omului, mai ales dacă îți jură că poate scoate mere și din cartofi, din orice crește sub soarele partidului.
O bulibășeală în dulcele stil clasic cum fu ziua de azi nu se putea încheia fără o ironie de păpădie a președintelui Klaus Iohannis la adresa lui Liviu Dragnea. Herr l-a rugat pe jupân să-i învețe și pe noii miniștri programul de guvernare, dat fiind că a auzit (Klaus) că el (adică Liviu) ar fi singurul care cunoaște programul ăsta din scoarță în scoarță.
A fost o zi de genul ”jos pălăria”. Adică o zi în care să dai cu pălăria de pământ și să joci tontoroiul pe ea până o faci franjuri. De ciudă, nicidecum de vreo bucurie.