Unirea Principatelor Române a fost sărbătorită astăzi la Sighetu Marmației printr-un eveniment organizat de Primăria și Consiliul Local, Centrul Cultural și Muzeul Maramureșean. Participanții au avut parte de o lecție de istorie, dar și de un spectacol dedicat Micii Uniri.
Evenimentul a debutat cu un simpozion dedicat Unirii Principatelor Române. Au fost prezenți reprezentanți ai administrației locale și județene, dar și elevi de la școlile și liceele din oraș.
”Festivitatea de astăzi are două părți, în prima parte vor vorbi invitații, reprezentanții instituțiilor, urmează apoi un spectacol de cântece patriotice dedicate zilei de 24 ianuarie. După spectacol ne vom deplasa în Parcul Central unde vom încinge o horă simbolică”, a precizat Dorel Todea, managerul Centrului Cultural.
Prefectul județului Maramureș a dat citire mesajului minsitrului Afacerilor Interne, Carmen Daniela Dan.
”Unirea Principatelor Române este un eveniment determinant care prin implicațiile politice dar mai ales prin semnificația sa istorică a adus România în rândul statelor europene constituind premisele statului național, suveran și independent, unitar și divizibil de astăzi. Mica Unire pentru noi ca români este unul dintre simbolurile reușitei și ale împlinirii unor aspirații commune având ca temelie unitatea de voință și lupta solidară pentru îndeplinirea unor scopuri ce păreau multora irealizabile,” a precizat prefetul județului Maramureș, Vasile Moldovan.
Elevii Școlii de Artă Gheorghe Chivu au prezentat un spectacol dedicat Unirii Principatelor Române.
Evenimentul s-a încheiat cu o horă a Unirii în Parcul Central din oraș.
Mai multe despre acest eveniment puteți urmări începând cu ora 18:30 la emisiunea Manifest de la TV Sighet.
Lasa un raspuns