DASCĂLI LA EXAMEN: Concursurile pentru posturile de directori din învățământul preuniversitar se vor desfășura în vară

DASCĂLI LA EXAMEN: Concursurile pentru posturile de directori din învățământul preuniversitar se vor desfășura în vară

 Posturile vacante de director și director adjunct de unități de învățământ preuniversitar vor fi ocupate prin concurs la finalul lunii august. Așadar, profesorii care au fost numiți pe perioadă determinată și doresc să își păstreze scaunele de directori și în următorii ani trebuie să se pregătească de concurs. 

August va fi lună de concurs pentru funcțiile de directori școlari.  Vor putea participa și cei care nu s-au prezentat la examenul din toamna anului trecut. În sistemul de învățământ din România sunt aproximativ 8.500 de directori, a anunțat, în cadrul unei conferințe de presă, fostul secretar de stat în Ministerul Educației, Liviu Marian Pop. 
”Dintre aceștia, în jur de 60% s-au prezentat la concurs și au luat concursul. Pe toate cele 40% din posturi – nu știu exact câte sunt în Maramureș – au fost numiți directori cu delegație până în 31 august 2017. În luna august va avea loc un nou concurs pentru directori”, a declarat senatorul Liviu Marian Pop.
Concursul se va organiza pentru locurile rămase vacante, iar cei care vor fi admiși vor semna un contract de management de 4 ani, cu posibilitate de prelungire încă un an, dacă decide consiliul de administrație. 
”Dar prin lege, orice post vacantat de către director nu poate fi ocupat decât până în 30 august 2017. Nu pot să fie condițiile concursului aceleași pentru că Guvernul Cioloș și cu domnul ministru Dumitru, în timpul concursului pentru ocuparea postului de director, a emis o ordonanță de urgență în care a spus: concursul nu se mai organizează de inspectorat, de unitatea școlară, se organizează de minister. Deci, în timpul jocului a schimbat regula jocului”, a mai precizat senatorul. 
Metodologia pentru ocuparea funcției de director va fi lansată în dezbatere publică. Fostul secretar de stat în Ministerul Educației spune că se vor lua în considerare elementele ce au fost problematice în prima sesiune și se vor căuta soluții pentru remedierea lor, astfel încât să nu se repete și la examenul din august. 
„Am avut o videoconferință cu toți inspectorii școlari generali și cu cei care au răspuns de concurs și i-am rugat să îmi trimită propuneri la problemele pe care le-au întâmpinat în derularea concursului de directori de anul trecut, în așa fel încât viitoarea metodologie va fi foarte apropiată de fosta metodologie, dar trebuie, plecând de la cele două modificări ale Legii educației prin ordonanță de urgență, trebuie să modifici implicit metodologia pentru concurs. Unul dintre elemente e organizarea concursului, pentru că trebuia să-l facă județul, școala, nu ministerul chiar dacă subiectele au fost naționale”, a explicat fostul secretar de stat în Ministerul Educației, Liviu Marian Pop.
Și modalitatea de evaluare a CV-ului a ridicat unele probleme la concursul de directori de anul trecut. 
”Adică dacă în CV-ul meu scrie că am diplomă, pentru diploma X îi dai 2 puncte, nu cred că cineva din comisie poate să îi dea un punct și altul să dea 0 puncte, și altul 2 puncte. Adică… trebuie mult mai transparent… la CV au fost mari probleme și acolo trebuiesc puse lucrurile clare. O mare problemă a fost și încărcarea pe platforma electronică a documentelor care din reclamațiile mai multor colegi din țară, nu le-a permis platforma să încarce documentul”, a conchis senatorul Liviu Marian Pop. 
În luna aprilie se va organiza la nivel național și concurs pentru inspectori. Potrivit lui Pop, Inspectoratul Școlar Maramureș va organiza concurs pentru posturile de inspector de specialitate rămase libere.
 

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.