Participanţii la fondurile de pensii private vor putea opta după încetarea perioadei active între mai multe modalităţi de încasare a banilor, cum ar fi o sumă lunară până la deces sau până la o anumită dată, o altă variantă fiind stabilirea unui interval de plată cuprins între 5 şi 10 ani.Modalităţile de plată se regăsesc într-un nou proiect de lege întocmit de Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale, care va reglementa plata pensiilor private pentru cei care contribuie în prezent la fondurile de pensii private obligatorii (Pilonul II) şi facultative (Pilonul III).
În prezent, peste 6,2 milioane de persoane contribuie la aceste fonduri.
În cazul Pilonului II, sumele acumulate în contul individual al fiecărui participant vor începe să fie încasate la data ieşirii la pensie din sistemul de stat (Pilonul I).În prezent, vârsta de pensionare este de 59 de ani şi 8 luni pentru femei şi de 64 de ani şi 8 luni pentru bărbaţi. Până în 2030, vârsta de pensionare va ajunge la 63 de ani pentru femei şi 65 de ani în cazul bărbaţilor.
La Pilonul III, plata pensiei se va face după ce participantul la un fond de profil a împlinit 60 de ani şi a efectuat un stagiu minim de cotizare de şapte ani şi şase luni.
Potrivit poiectului de lege, de la data îndeplinirii condiţiilor de pensionare, participantul unui fond de pensii private alege furnizorul.
"Furnizorul nu poate refuza nicio cerere de obţinere a unei pensii private dacă persoana îndeplineşte condiţiile legale. În termen de 5 zile calendaristice de la depunerea cererii de obţinere a unei pensii private şi de la semnarea unui act individual de aderare, furnizorul notifică administratorul fondului de pensii private la care solicitantul este participant, cu privire la decizia participantului de a opta pentru o pensie privată. În termen de 5 zile calendaristice de la primirea notificării, administratorul unui fond de pensii private este obligat să efectueze calculul valorii activului personal net al participantului", se arată în proiect.
Participanţii unui fond de pensii private care împlinesc vârsta de 70 de ani şi nu aleg un furnizor sunt repartizaţi aleatoriu de către autoritatea de reglementare.
Furnizorul de pensii private stabileşte cuantumul pensiei private, pe baza calculului actuarial şi activului personal net aflat în contul participantului.
Pensia privată poate fi achitată sub forma unei sume viagere (pentru o singură persoană, pentru o singură persoană, cu perioadă certă de plată, şi cu componentă de supravieţuitor) sau a unei sume limitate.
Prin pensie viageră pentru o singură persoană se înţelege plata lunară a unei sume fixe datorată şi efectuată până la decesul membrului fondului de furnizare a pensiei private.
În cazul unei pensii viagere pentru o singură persoană, cu perioadă certă, se înţelege plata lunară a unei sume fixe datorată şi efectuată până la decesul membrului fondului sau până la expirarea perioadei prevăzută în contactul de furnizare a unei pensii private.

Lasa un raspuns