Creste numarul farmaciilor in judet

Creste numarul farmaciilor in judet

Preşedintele Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate susţine că în lipsa controlului la consumul de medicamente există riscul ca în doi-trei ani CNAS să dea faliment şi astfel să nu mai poată fi asigurat tratamentul bolnavilor, precizând că nu se poate consuma la nesfârşit mai mult decât există.

Presedintele Casei Nationale de asigurari de sanantate a declarat ca nu există control asupra consumului de medicamente. În aceste condiţii, există riscul ca în doi-trei ani CNAS să dea faliment. Acest lucru ar însemna ca România să nu mai poată asigura tratament", a declarat, luni, pentru MEDIAFAX preşedintele Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate (CNAS), Lucian Duţă.

Acesta a mai spus că una dintre preocupările de bază ale conducerii CNAS vizează grija faţă de banii pacienţilor şi asigurarea pârghiilor pentru "sustenabilitatea" sistemului sanitar. El a precizat că ar vrea ca şi Colegiul Medicilor din România să participe, împreună cu Casa Naţională de Asigurări de Sănătate, la găsirea unor soluţii reale şi transparente de finanţare a serviciilor de sănătate.
Potrivit reprezentanţilor CAS MM la nivelul judetului nostru a crescut vertiginos numarul farmaciilor si acesta este in continua crestere.

Preşedintele Colegiului Medicilor din România, Vasile Astărăstoae, a spus, luni, că organizaţia pe care o conduce este împotriva plafoanelor obligatorii la medicii de familie.
Argumentul că românii consumă mai multe medicamente în prezent este greu de susţinut atunci când în acest domeniu România se află pe ultimul loc din ţările Uniunii Europene", a declarat preşedintele Colegiului Medicilor din România.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.