La Sighetu Marmaţiei s-a desfăşurat ieri o acţiune în trafic, în principal pe linie rutieră. Poliţiştii au vizat şi felul în care se desfăşoară activităţile de comerţ, în comunele din zona de responsabilitate, mai precis, din jurul municipiului de peste deal. 94 autovehicule aflate în traficul rutier au fost verificate şi 16 unităţi comerciale; au fost aplicate 32 contravenţii în valoare de peste 6.000 lei.
Şi la Broşa a avut loc o acţiune, efectuată de către poliţişti, în colaborare cu jandarmi, între orele 20.00 – 24.00. Au fost controlate peste 40 de autovehicule, şi aplicate în total 14 contravenţii, in valoare de circa 2.000 lei.
Cu ocazia filtrului efectuat, în jurul orei 22.00 a fost depistat pe str.22 Decembrie din Borşa, un autocamion cu remorcă, aparţinând de o societate comercială de colectare a deşeurilor feroase şi neferoase din Cluj Napoca, condus de Niculae C. În remorcă se afla un container cu deşeuri feroase, dar la solicitarea actelor de provenienţă poliţiştii au constatat că există neconcordanţe între datele menţionate în avizul de însoţire a mărfii şi declaraţia conducătorului auto. Deoarece există suspiciuni că deşeurile ar putea proveni din furturi, containerul, conţinând cantitatea de circa 12 tone deşeuri feroase, în valoare de 7.500 lei, a fost indisponibilizat în vederea stabilirii provenienţei, iar în cauză s-a întocmit dosar penal.
Stiri de actualitate:
BAIA MARE: Salvamont Maramureș, alături de copii la Kinder Fest
ITPF SIGHET: Proiectul ROUA00515 FrontLine+, cooperare pentru mobilitate și control integrat în zona de frontieră România-Ucraina
FOTBAL: Academica Recea, învinsă acasă la scor de neprezentare
FOTBAL: Remiză albă între CSM Sighet și Sănătatea Cluj
VIDEO: Experimente cu însoțitori – vernisajul expoziției de pictură semnată de Pintér Zsolt în cea de a patra zi a Főtér Fesztivál 2026
FŐTÉR FESZTIVÁL 2026: Zilele Maghiare Băimărene – urmează trei zile de programe atractive
MUZEUL JUDEȚEAN DE ISTORIE: Muzeul Viu revine din această toamnă
NORD LITERAR: „Începuturile lumii” – o poveste de toamnă
GALERIA DE ARTĂ U.A.P.: ”VERTICAL 17 – Dialoguri în timp” la 20 de ani de la absolvirea Programului de studiu Arte Plastice
VITAL: Întrerupere furnizare apă potabilă vineri, 11 septembrie în Baia Mare
ITPF SIGHET: Percheziții în Maramureș într-un dosar de contrabandă
FOTBAL: Minaur caută, la Sântandrei, a treia victorie consecutivă în campionat
FOTBAL: FRF introduce cartonașul negru în competițiile de juniori
HADBAL: CS Minaur înfruntă Teutonii în deplasare în etapa a doua
JANDARMERIA MARAMUREȘ: Sfârșit de săptămână cu multe evenimente
FŐTÉR FESZTIVÁL 2026: Colecție de țesături indiene la Casa Maghiară Teleki – joi sunteți așteptați la vernisajul expoziției de pictură semnate de Pintér Zsolt
COLONIA PICTORILOR: Anuala Artelor 2026 – 121 de lucrări de artă, creațiile a 67 de artiști
SPITALUL MUNICIPAL SIGHETU MARMAȚIEI: A fost lansat proiectul transfrontalier T.I.N.A.
SALVAMONT MARAMUREȘ: Marie Nordgren, vicepreședinta Comisiei Internaționale de Salvare Alpină, în Maramureș
Contravenţii, amenzi, dosar penal – acestea sunt rezultatele unor acţiuni poliţieneşti desfăşurate de poliţişti în cursul zilei de ieri

Lasa un raspuns