Reprezentanții echipei Dunărea Calafat, prima la care a activat Gică Popescu, au anunțat că vor iniția o cerere de grațiere a fostului căpitan al naționalei. Demersului au anunțat că i se alătură, pe lângă figuri marcante din sport, și politicieni importanți, precum Victor Ponta, Crin Antonescu sau Vasile Zgonea. Iată pașii care trebuie parcurși pentru ca un deținut să beneficieze de grațiere:
Grațierea se acordă de către președintele României, conform Legii nr.546 din 14 octombrie 2002 privind graţierea şi procedura acordării graţierii.
CAPITOLUL I – Dispoziţii generale
Art. 1. – Graţierea este măsura de clemenţă ce constă în înlăturarea, în total sau în parte, a executării pedepsei aplicate de instanţă ori în comutarea acesteia în una mai uşoară.
Art. 2. – Graţierea poate fi acordată individual, prin decret al Preşedintelui României, potrivit art. 94 lit. d) din Constituţia României, sau colectiv, de către Parlament, prin lege organică, conform art. 72 alin. (3) lit. g) din Constituţie.
CAPITOLUL II – Graţierea individuală
Art. 3. – Graţierea individuală se acordă la cerere sau din oficiu, numai după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare.
Art. 4. – Cererea de graţiere individuală, împreună cu actele anexate, se adresează Preşedintelui României şi poate fi făcută de:
a) persoana condamnată, apărătorul ori reprezentantul legal al acesteia;b) soţul persoanei condamnate, ascendenţii, descendenţii, fraţii, surorile ori copiii acestora, precum şi de aceleaşi rude ale soţului persoanei condamnate.
Art. 5. – (1) Cererea de graţiere conţine în mod obligatoriu datele de identificare a persoanei condamnate şi pedeapsa pentru care se solicită graţierea.
(2) La cererea de graţiere se anexează, în copie legalizată, hotărârea definitivă de condamnare, certificatul de cazier judiciar şi, după caz, acte de stare civilă, certificate medicale, rapoarte de anchetă socială şi alte acte pe care solicitantul le consideră necesare în susţinerea cererii sale.Citește mai mult

Lasa un raspuns