Condamnat pentru înșelăciune oprit la graniță

Polițiștii de frontieră din cadrul ITPF Sighetu Marmației au oprit la graniță un bărbat care era căutat de autorități. Acesta are de executat o pedeapsă de doi ani și jumătate de închisoare.

Ieri seară în Punctul de Trecere a Frontierei Petea – structură a ITPF Sighetu Marmației – s-a prezentat pe sensul de intrare în țară pentru efectuarea formalităţilor de frontieră un bărbat în vârstă de 37 de ani, din județul Bihor. La verificări s-a constatat că bărbatul este căutat de autoritățile din Hunedoara, pe numele lui fiind emis, în noiembrie anul trecut, un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune. Bihoreanul are de executat o pedeapsă de doi ani și șase luni închisoare. Drept urmare, persoana în cauză a fost predată unui echipaj din cadrul Serviciului de Investigații Criminale, în vederea luării măsurilor legale ce se impun.

 

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.