Anul acesta persoanele vârstnice care au o pensie de până la 700 de lei pot beneficia de un ajutor financiar nerambursabil și pot obține decontarea parțială a biletelor de tratament.
Aceste noutăți au fost aduse în urma adunării generale a Casei de Ajutor Reciproc a Pensionarilor.
”Ajutorul nerambursabil se acordă membrilor cu o pensie lunară de până la 700 de lei inclusiv și este de 60 de lei anual. Această sumă se acordă o dată pe an, e stabilit un program zilnic de la ora 08:00 la 11:00 cu excepția zilelor de marți și a ultimelor 5 zile din lună și primelor 5 zile din luna următoare”, a explicat Vasile Bota, președinte CARP Sighet .
Și persoanelor care nu au venituri proprii, dar au devenit membri ai asociației deoarece au soțul sau soția membri cu drepturi depline li se acordă suma de 30 de lei anual. Pensionarii mai pot beneficia o dată pe an și de alte ajutoare financiare.
”Decontarea parțială a biletelor de tratament balnear sau de recuperare este de 100 de lei anual. Membrii cu o pensie de până la 700 de lei inclusiv, aflați în situații deficitare, după întocmirea unei anchete sociale pot primi un ajutor de până la 100 de lei anual. Ajutoare excepționale în sumă de 200 de lei pentru procurarea de proteze medicale, suportarea unor pagube mari în caz de calamități naturale precum și celor suferinzi de boli incurabile se pot acorda persoanelor cu o pensie de până la 1500 de lei”, a adăugat Vasile Bota.
Și ajutorul de înmormântare se majorează în 2017 cu 10% față de anul trecut.

Lasa un raspuns